Revista presei. Băsescu nu semnează memorandumul cu FMI

Share

Bursa: Traian Băsescu nu semnează memorandumul cu FMI „Preşedintele Traian Băsescu a decis să nu aprobe memorandumul trimis de Guvern pentru avizarea negocierilor cu FMI, din cauza majorării accizei la carburanţi”

EvZ: Ilie Sârbu, ploaie de insulte la adresa lui Băsescu: „A atins, la ora actuală, culmea demenței” „E iresponsabil. Dincolo de faptul că e sau nu iresponsabil, aruncă ţara în haos. Poate asta vrea, să dea foc României. Şi nu cred că trebuie să-l lăsăm. A ajuns în pragul falimentului mental. Să găsim o formulă să îl aducem la realitate pe dl Băsescu. A atins la ora actuală culmea demenţei„

Gândul: Scandal în Senat. Noua lege a minelor care ar fi rezolvat ”problema Roşia Montană” a picat la două voturi: ”Aparatul nu a funcţionat” „După trei încercări de vot, în urma cărora proiectul a picat de două ori cu 85, respectiv 86 de voturi (fiind o lege organică, erau necesare 87 de voturi), senatorii au respinsactul normativ la o diferenţă de doar două voturi”

Curentul: Compania RMGC, urmărită penal într-un dosar de spălare de bani legat de Rețeaua Păvăleanu „Jurnaliștii de la Rise Project au aflat că problemele RMGC au apărut atunci când procurorii prahoveni au descoperit că societatea minieră a efectuat plăți către o firmă din Ploiești implicată în Rețeaua Păvăleanu”

Puterea: Chevron a demarat prima explorare a gazelor de şist în România „Moldovenii din Pungeşti au dat ieri dis-de-dimineaţă o nouă bătălie cu americanii de la Chevron, reprezentaţi pe teren de Jandarmeria Română. Pâlcul de vasluieni, baricadat în corturi pe terenul concesionat americanilor pentru explorarea şi, ulterior, posibil exploatarea gazelor de şist, a fost asaltat de forţele de ordine care au curăţat terenul de protestatari”

Curierul naţional: ANAF, îngenuncheată de un trader de cereale „Magistraţii instanţei supreme au decis în mod definitiv şi irevocabil să oblige Fiscul la plata unor dobânzi de aproape 5 mil. lei pentru nerambursarea la termen a TVA. Apărătorii companiei Alfred Toepfer în acest caz au fost avocaţii D&B David şi Baias. Un mare trader de cereale din România, controlat de o companie germană, a câştigat definitiv şi irevocabil un proces intentat Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), instanţa supremă obligând pârâtul la plata unor dobânzi de peste 1,1 mil. euro pentru nerambursarea la termen a TVA”

Adevărul:  „Românii din Ungaria nu vor să vorbească despre politică, nici despre Garda Maghiară, nici despre Andrei Şaguna, căruia au vrut, cândva, să-i facă o statuie neridicată nici azi. Nu. Ei vor doar să trăiască în linişte, iar dacă pentru asta trebuie să mai renunţe la câte-un sfânt sau la limbă, fie”

Cronica română: Zeci de jurnalişti, răniţi în timpul protestelor de la Kiev „Peste 40 de jurnalişti au fost răniţi în timp ce relatau despre evenimentele din centrul Kievului, în ultimele zile”

România liberă: Ucraina. Opoziţia pro-europeană, decisă să înlăture puterea, autorităţile reprimă cu brutalitate amplele mişcări protestatare. Criză politică şi iz de revoluţie la Kiev „Comisia Europeana a publicat in seara zilei de luni, 2 decembrie, un comunicat care contine detalii legate de o conversatie telefonica intre Presedintele Ucrainei, Viktor Yanukovych si Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Potrivit comunicatului, Yanukovych i-a telefonat lui Barroso, rugandu-l sa primeasca o delegatie din Ucraina pentru a discuta «anumite aspecte ale Acordului de Asociere si ale Acordului de Liber Schimb»”

Share