Naţional: Dosarul Zambaccian poate lua o turnură spectaculoasă: 50.000 de dolari audienţa la Dana Năstase! „Pe procurori i-a pus serios pe gânduri informaţia ca o astfel de audienţă nu era deloc una ieftină, suma vehiculată pentru o întrevedere de «afaceri» de o jumătate de oră ajungând la 50.000 de dolari. Iar dacă declaraţiile se leagă între ele, ne putem aştepta la un nou dosar extrem de spumos„
Curentul: Cum a rămas Bendeac fără emisiune la Antena 1 din cauza lui Banciu „Actorul Mihai Bendeac a confirmat, marți, că emisiunea pe care o realiza la Antena 1 a fost supusă unor presiuni și cenzuri din partea conducerii, care le-a interzis realizatorilor să includă în parodiile lor angajați ai postului Antena 3 sau să facă trimiteri către anumite persoane. Precizările actorului vin după ce Radu Banciu a povestit că o invitație pe care a primit-o de la Mihai Bendeac a fost anulată la doar câteva ore de la confirmare”
Cronica română: Liberalul Roşca Stănescu, acuzat de fals în declaraţii şi incompatibilitate „ANI a constatat că senatorul Sorin Roşca Stănescu a fost în incompatibilitate până în martie, întrucât a fost şi administratorul unei firme, instituţia sesizând totodată Parchetul pentru că acesta nu a trecut în declaraţia de avere depozitele copiilor săi minori, la bănci din România şi Elveţia”
România liberă: Ce poziţie are România faţă de ideea unui procuror general european „România, fidelă unei tradiţii diplomatice regretabile, şi-a declarat susţinerea de principiu a instituţiei Procurorului European, dar a precizat că e în continuare nevoie de discuţii la nivel tehnic”
Gândul: Întâlnire decisivă pentru marea descentralizare între baronii locali şi miniştrii care se opun procesului. Dragnea: PSD vrea descentralizarea Poliţiei, decizia finală se va lua în USL „Comisia mixtă a decis ca serviciul de ambulanţă să nu fie descentralizat, în timp ce pentru descentralizarea serviciului de ordine publică din Ministerul de Interne, reprezentanţii PSD şi PNL s-au situat pe poziţii diferite, PSD dorind această descentralizare”
Puterea: Proiectul privind vânzarea terenurilor, respins de Bruxelles „Comisia Europeană (CE) a respins proiectul de lege prezentat de România cu privire la vânzarea terenurilor către persoanele fizice, începând de anul viitor. Şi nu este de mirare, întrucât statul român dorea să impună condiţii restrictive celor care ar dori să achiziţioneze terenuri agricole. Oficialii de la Bruxelles s-au oferit să acorde asistenţă României în vederea elaborării unui act normativ corespunzător”
ZF: Ford a salvat uzina de la Craiova fabricând motoare pentru America de Nord şi Asia „Producţia de motoare a fabricii Ford de la Craiova accelerează la peste 1.000 de unităţi pe zi, susţinută de exporturile în afara Europei, în timp ce producţia de maşini este afectată de piaţa auto în scădere de pe Bătrânul Continent”
Curierul naţional: Alte alegeri de faţadă la Hidroelectrica? „Cinci dintre cei şapte membri ai Consiliului de Supraveghere au rezistat alegerilor din luna august, în ciuda criticilor aduse de minister şi OPSPI. O parte dintre candidaţii selectaţi de firma care acordă asistenţă în procesul de recrutare vor fi numiţi însă tot în şedinţa AGA, la propunerea Ministerului Economiei”
Adevărul: Aveţi probleme cu băncile? Scăparea poate fi mai uşoară decât v-aţi aşteptat „Fie ca este vorba de credite de nevoi personale sau de împrumuturi ipotecare, tot mai mulţi maramureşeni au ajuns să facă uz de serviciile oferite de instituţiile bancare. Deşi neplata ratelor lunare se poate finaliza cu executarea silită a bunurilor, procese sau alte consecinţe asupra celui împrumutat, în funcţie de tipul de contract semnat neplăcerile birocratice ar putea fi uşor ocolite”
Bursa: Federal Reserve pregăteşte noi metode de manipulare a costurilor de finanţare „De aproape o lună, Federal Reserve a început testarea unui nou instrument de politică monetară, al cărui scop este obţinerea unui control mai bun al dobânzilor pe termen scurt”
EvZ: Misterul cutremurelor de la Izvoarele. Geologii au stabilit că solul nisipos și sondele au produs cele 300 de seisme „După ce a studiat cutremurele din satul Izvoarele – judeţul Galaţi, o echipă de şase cercetători ai Institutului Geologic Român (IGR) a concluzionat că îmbinarea între solul nisipos de sub localitate şi exploatările petroliere din subteranul fragil au dus la apariţia seismelor„
