EvZ: Ziua sentinţei în „Dosarul Tranformatorul”. Fenechiu: „Dacă sunt condamnat, plec acasă!” „Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu (PNL), este citat astăzi ca inculpat la Curtea Supremă de Justiţie în Dosarul Transformatorul. Judecătorii au stabilit ultimul termen din dosarul de corupţie în care liberalul şi fratele său, Lucian Fenechiu, sunt judecaţi pentru o fraudă de şapte milioane de lei„
Naţional: Cătălin Predoiu, asul din mâneca pedeliştilor „Absenţa unui lider carismatic, capabil să adune o zestre electorală frumuşică, i-a determinat pe democrat-liberali să-şi încerce norocul în afara partidului„
Puterea: Mafia de la Bac, garantată Vanghelie „Fosta directoare Costica Vărzaru a intervenit la şefa Inspectoratului Şcolar al Sectorului 5 (ISS 5) să fie desemnate anumite persoane în comisia de bacalaureat, cerându-i chiar să meargă la ISMB pentru „a alege Bolintineanu”, aceasta spunând că nu poate participa pentru că a fost profesoară la acest liceu. Ieri, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) a demis-o din funcţie pe Iuliana Costeniuc, şefa ISS 5”
Bursa: Schimbarea conducerii Bursei şi dezvoltarea pieţei „Consiliul Bursei spune că va propune acţionarilor modificarea formei de administrare a BVB în una dualistă„
România liberă: Cum scăpăm de ruşi în jocul gazelor, după eşecul Nabucco? „Imediat după anunţul consorţiului Shah Deniz că a ales conducta Trans-Adriatică (TAP) în dauna Nabucco, la Bucureşti au apărut public voci care au susţinut că, în actualele condiţii, România ar fi obligată să ia în considerare conectarea la conducta Gazprom, South Stream. Preşedintele Traian Băsescu a respins această alegere într-o conferinţă de presă. Dar ce opţiuni are acum România pentru a-şi diversifica sursele de aprovizionare cu gaze după ce a primit vestea că gazul azer o va ocoli?”
Adevărul: Lovitură de stat în Egipt: Preşedintele Morsi a fost demis. Armata preia puterea „Forţele Armatei conduse de generalul al-Sisi l-au arestat pe preşedintele Mohamed Morsi, anunţă ABC News. Trupele militare din Egipt au ocupat studiourile televiziunii de stat din Cairo, înconjurând sediul cu tancuri”
Gândul: Mohamed Morsi a fost arestat şi demis. Alegeri anticipate în Egipt şi constituţie suspendată. Jurnalist egiptean: „Ne rugăm să nu se ajungă la violenţă” „Preşedintele egiptean, Mohamed Morsi, primul preşedinte ales democratic din istoria acestei ţări a fost îndepărtat miercuri de la putere de către armată. Morsi a fost plasat sub arest la scurt timp după expirarea ultimatumului de 48 de ore impus de armată. Ulterior, armata a preluat puterea, a anunţat suspendarea constituţiei, alegeri generale anticipate şi asigurarea interimatului de către preşedintele Curţii Constituţionale”
Cronica română: Radioactivitatea apei creşte la Fukushima „Operatorul centralei nucleare avariate de la Fukushima a înregistrat un nivel crescut al elementelor radioactive în apa subterană acumulată la baza reactoarelor, într-un nou puţ săpat în apropierea oceanului, ceea ce amplifică îndoielile cu privire la propagarea acestui lichid contaminat”
