Cele zece piese calificate din cele două semifinale vor participa mâine, 18 mai, la finală împreună cu următoarele finaliste de drept: cei cinci mari finanţatori ai competiţiei şi câştigătoarea de anul trecut, Suedia.
Franta, Amandine Bourgeois – „L’enfer et moi”
traducere nume în limba română: „Infernul şi cu mine”
Franţa este în cel ce-al doilea an consecutiv în care dă impresia că respectă competiţia Eurovision (poate pentru că şi cotizează la greu pentru aceasta). Melodia-concurent este un PopFunkRock interesant, elaborat, cu trimiteri spre Jazz.
Totuşi, piesa cam bate apa-n piuă, repetând melodic ceea ce a spus deja, atunci când ar trebui să tragă nişte concluzii cât mai radicale.
Germania, Cascada – „Glorious”
traducere nume în limba română: „Glorioşi”
Germania este în al doilea an şi ea, ca şi Franţa, când vine cu o melodie mai bună decât înainte de a câştiga competiţia cu o piesă penibilă, Lena, „Satellite”. Dar fata care cântă nu mă impresionează din cale-afară, la începutul evoluţiei din finala teutonă falsează, iar piesa are doza sa de banalitate.
Evident, putem aprecia o fată sănătoasă, hrănită cu cremwurst, leberwurst şi alte wurst-uri, dar „o-co-co-uri” din acestea refrenoidale s-au mai auzit în muzică în ultimii 30 de ani de multe ori. Aşteptăm mult mai mult de la ţara lui Ash Ra Tempel, Kammerflimmer Kollectief şi Scorpions, inclusiv în muzica Pop.
Italia, Marco Mengoni – „L’essenziale”
traducere nume în limba română: „Esenţialul”
Marco interpretează o baladă pop tipică italienilor. Dicţia şi abordarea sunetelor aduce puţin aminte de Eros Ramazzoti. Melodia aceasta este prea liniştită şi ştii ce va spune până la final de la primele fraze muzicale.
O prezenţă muzicală mult, mult mai slabă decât cu un an în urmă, când concurenta italiană a fost printre favoriţii mei. Ce să mai vorbim despre perla cu care a revenit cu doi în urmă Italia în concursul Eurovision… o, tempora! O, Raphael Gualazzi…
Marea Britanie, Bonnie Tyler – „Believe in Me”
traducere nume în limba română: „Crede în mine”
Piesa cu care participă Bonnie Tyler anul acesta din partea Marii Britanii este mult mai slabă decât marile hituri din anii 80 ale celebrei soliste. O piesă pe care Bonnie o ridică mult şi o înnobilează cu extraordinarul său feeling, unic în lume. Ascultaţi această melodie în timp, repetitiv, când şi când. O să vă placă tot mai mult.
Spania, ESDM – „Contigo hasta el final”
traducere nume în limba română: „Cu tine până la capăt”
Principalul risc la care este supusă în prezent muzica pop spaniolă este locul comun următor: se ia o solistă cu vocişoară bunicică şi picioare lungi, bronzată, cu faţă de nimfă şi dinţi de cal, se pune fata pe vârful unei stânci, deasupra mării, pentru efect, apoi i se dă să cânte o piesă tipică telenovelelor din lumea hispanică, pe calapodul Rebelde. Alegerea acestei piese a fost greşeala făcută de Spania anul acesta exact pe acest calapod.
Suedia, Robin Stjernberg – „You”
traducere nume în limba română: „Tu”
Robin este cel mai slab solist vocal pe care l-am auzit în competiţiile Eurovision de mult timp, atunci când este nevoie să lucreze la fineţuri. Îi joacă vocea, falsează, schimbă locul de emisie.
Devine foarte bun atunci când cântă în forţă exact în aceeaşi tonalitate. Piesa interpretată de el este ciudată, o melodie pop cu armonii NewWave, contrase parcă din muzica făcută de Peter Gabriel după plecarea din supergrupul Genesis, dar ca valoare muzicală este evident mult sub reuşitele acestuia.
