Revista presei. Guvernul contaminat cu aflatoxină

Share

România liberă: Guvernul, contaminat de criza laptelui. Producătorii cer demisia ministrului Agriculturii „Producătorii de lapte ameninţă cu proteste ample şi cer demisia ministrului Agriculturii din cauza modului în care a gestionat „afacerea aflatoxina“. Până în prezent, bâlbele oficialilor, care nu au reuşit să lămurească dacă piaţa românească a fost sau nu inundată cu lapte infestat, au condus la prăbuşirea consumului intern, griparea afacerilor într-un sector strategic al economiei româneşti – cel al produselor lactate – şi creşterea importurilor”

Adevărul: Adrian Năstase are o pilă la DNA. Cine tergiversează dosarul Zambaccian „Un procuror DNA, Elena Matieşescu, a tărăgănat nouă luni formularea recursului în ultimul dosar în care mai este judecat fostul premier, Dosarul Zambaccian, iar faptele se prescriu peste o lună”

Curentul: Ministerul Justiției, parazitat de nepotism „O nouă instituție în care înflorește nepotismul și jocul intereselor de partid atunci când vine vorba de numirile în funcții de conducere pe criterii doar politice este Autoritatea Națională pentru Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției”

EvZ: Cărtărescu, atac la adresa lui Ponta „Scriitorul refuză să fi e asociat cu un plagiator: «Culpa morală a acestui om care şi-a copiat lucrarea de doctorat de la alţii va păta iremediabil faţa culturii româneşti!»”

Gândul: Ministerul Educaţiei a albit pe şest cazierul universitar al lui Victor Ponta. De ce nu au fost luate în seamă două verdicte de plagiat „Ministerul Educaţiei a decis definitiv că Victor Ponta nu a plagiat în teza de doctorat, cu toate că Universitatea Bucureşti şi Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare au adus probe consistente că premierul a copiat masiv fără semnele citării”

Cronica română: Aleşii şi-au votat privilegiile. Statutul parlamentarilor, adoptat! „Noul Statut al deputaţilor şi senatorilor a fost adoptat, miercuri, de parlamentari, în plenul comun reunit, cu 360 de voturi pentru şi 38 împotrivă. Aleşii au schimbat forma iniţială a legii în urma deciziei CCR privind neconstituţionalitatea actului normativ. Una dintre modificările introduse de parlamentari se referă la perioada în care unui parlamentar, aflat în conflict de interese, i se interzice să participe la şedinţe”

Curierul naţional: Guvernul amână din nou Legea restituirii proprietăţilor „Premierul Victor Ponta a anunţat ieri că va cere CEDO acordul pentru prelungirea cu o lună a termenului în care trebuie adoptată noua lege, pentru a putea fi discutată în detaliu”

eNaţional: George Copos nu pleaca “pe minus” de la Rapid. Isi recupereaza banii din drepturile tv „Daca va prelua puterea la Rapid, miliardarul Gruia Stoica (avere de 500 de milioane de euro) isi doreste ca echipa sa se bata pentru titlul de campioana chiar din sezonul viitor. Forta financiara i-ar permite sa achizitioneze orice jucator doreste din Liga 1, in acest sens, Ioan Andone – viitorul manager al clubului – avand pregatita, deja, o lista cu fotbalistii pe care-i vrea in Giulesti”

Bursa: Percheziţii la apartamentul din Paris al directorului FMI „Autorităţile franceze au efectuat ieri o percheziţie la apartamentul din Paris al directorului general al Fondul Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde, în cadrul unei investigaţii privind o plată compensatorie de 285 de milioane de euro de la buget în perioada în care aceasta ocupa funcţia de ministru al finanţelor”

Share