Revista presei. Puşcăriaşul Năstase Adrian, liberat condiţionat

Share

Gândul: Adrian Năstase, eliberat. Ce urmează pentru Năstase şi ce dosare penale mai are fostul premier proaspăt eliberat „După eliberarea condiţionată de luni, fostul premier Adrian Năstase trebuie să respecte o regulă importantă – şi firească – impusă de judecători: nu trebuie să comită niciun fel de infracţiuni, pentru că altfel va fi din nou încarcerat. Până în 2016, Adrian Năstase nu poate activa în partid, nu poate candida şi nici  vota. Pe lângă dosarul Trofeul Calităţii, în care a fost condamnat definitiv, Năstase mai are o condamnare în dosarul Zambaccian, de trei ani cu suspendare, decizia nefiinde definitivă. Fostul premier mai este cercetat într-un dosar privind nerespectarea regimului armelor”

EvZ: Reţeaua şpăgarilor din Tribunal. Metodele prin care judecătorii „îi fac scăpaţi” pe infractori „Cazul judecătoarelor corupte de la Tribunalul București a dinamitat Justiția. Magistrați și grefieri s-au folosit de sistemul informatic din instanțe și distribuiau dosarele după propriul interes„

România liberă: Mischie, condamnat la 4 ani de închisoare cu executare „Fostul parlamentar Nicolae Mischie a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă şi luare de mită”

Puterea: Felix a pasat Jurnalul parlamentarilor „În şedinţa de luni a grupului de la Camera Deputaţilor al Partidului Conservator s-a discutat, culmea, despre Jurnalul Naţional. Nici mai mult, nici mai puţin, parlamentarii au căutat soluţii de evitare a închiderii cotidianului deţinut de familia lui Dan Voiculescu (foto). Dacă aleşii nu vin cu banul, Felix închide „Jurnalul”. Cam asta a fost ideea”

eNaţional: Se coace o rocadă între ministere după retragerea Monei Pivniceru în tranşeele CCR: Iohannis, ministru de Externe! „Titus Corlăţean zboară din Guvern, în locul lui vine Klaus Iohannis cel proaspăt botezat liberal, iar la Justiţie ajunge în sfârşit Dan Şova„

Cronica română: Dorneanu, propus de pesedişti pentru Curtea Constituţională „Grupul parlamentar al PSD l-a propus pe Valer Dorneanu pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională în locul Aspaziei Cojocaru, al cărei mandat expiră în iunie, aceasta fiind singura propunere pentru acest post până în prezent, a anunţat, luni, secretarul Camerei Niculae Mircovici”

Curentul: UDMR cere ca Radu Banciu să fie judecat „imparțial“ de un fost angajat al său „Secretarul general al UDMR Kovacs Peter în cea mai recentă postare de pe blogul său anunță că l-a denunțat pe realizatorul unei emisiuni, cronicar sportiv și cere unui organ al statului, CNCD, să îl incrimineze și sa-l ardă pe jurnalist”

Adevărul: Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu critică, în termeni duri, programul lui Andrei Marga şi nu participă la Salonul de Carte de la Paris „Nume de vârf ale culturii noastre, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu şi Mircea Cărtărescu nu vor fi prezenţi la Salonul de Carte de la Paris, delimitându-se de programul preşedintelui ICR, Andrei Marga”

Curierul naţional: Timbrul de mediu îi scoate pe români în stradă? „Pe site-urile de specialitate românii îşi strigă nemulţumirea faţă de actuala taxă auto, cerând concetăţenilor să protesteze. Alţii sugerează autorităţilor să impună o taxă anuală de poluare, la un nivel suportabil pentru toţi posesorii de autovehicule„

Bursa: Israelienii sunt interesaţi de privatizările statului român, în special de Societatea de Căi Ferate „O delegaţie a oamenilor de afaceri din Israel, condusă de domnul Zvi Oren, preşedintele Asociaţiei Producătorilor din această ţară, a efectuat săptămâna trecută o vizită de două zile în ţara noastră, în vederea decelării oportunităţilor de investiţii locale”

Share