Iată că în curând începe finala Eurovision Song Contest România 2013, la sfârşitul căreia vom şti cine ne va reprezenta la Malmö
. Anul acesta am avut o competiţie de nivel ridicat, dominată de muzica specifică popului occidental predilect, cu două romanţe foarte frumoase, aparţinând Elenei Cârstea şi Luminiţei Anghel şi o melodie inclasificabilă după criterii de muzica pop, care depinde mult de charisma şi popularitatea interpretului şi de patosul cu care acesta recită – Robert Turcescu. În plus, exact asupra acestui nume, competiția este puternic politizată și naște pasiuni neîntâlnite până acum.
Juriul finalei: preşedinte George Natzis, Alexandra Cepraga, Eduard Cârcotă, Crina Mardare, Andrei Tudor, Ştefan Naftanailă, Mihai Ogăşanu.
Casa Presei, “Un Refren”
Încp o dată, am acelaşi sentiment că melodia aceasta depinde foarte mult de cât transmite solistul şi de opinia negativă sau pozitivă pe care o ai despre el, în funcţie de polarizarea politică a fiecăruia. Pe de altă parte, refrenul se fixează progresiv, pe măsură ce asculţi piesa, un rol important în aceasta avându-l marketarea bună făcută în ultimele săptămâni piesei.
Narcis Iustin Ianău, “Seven”
Calităţi vocale foarte bune. Tehnică interpretativă încă primară, net inferioară celei avute de Cezar. Avem doi ciudaţi în finală. Cezar e mai bun. Narcis mizează tot mai pregnant pe efecte electro în felul în care abordează sunetul, pe când Cezar face belcanto. Îl prefer pe al doilea, fără să-i neg virtuţile primului. Ambii au melodii lipsite de originalitate, cea a românului italian fiind mai frumoasă.
Freestay, “Criminal Mind”
Foarte bună vocea solistului, foarte bun solistul. Freestay este trupă de trupă, dar melodia nu e foarte originală. Am mai auzit asta de multe ori. Este o melodie în vena celor de la Direcţia 5. Mi-i imaginez cântând cover-uri după mari succese. Foarte buni. Problema e când trebuie să faci pasul la componistică proprie.
Elena Cârstea Muttard, “Spinning”
Una dintre cele mai frumoase melodii din acest concurs. Sunt două balade po. Prima o ascultăm acum. Elena Cârstea adoptă stilul „mâţă”, fără însă să mai mizeze atât de mult pe excesele emisiei nazalizate ce o caracterizau până acum şi mizând pe interpretarea simplă. Este una dintre cele trei piese care, dacă ne va reprezenta la Malmö, nu îmi va părea rău.
Luminiţa Anghel, “Unique”
Cea de-a doua baladă frumoasă din finală. Cum s-au potrivit Elena şi Luminiţa una după cealaltă! Spre deosebire de piesa Elenei Cârstea, cea a Luminiţei are un aer aparte de secvenţă de music-hall, care îi dă un ce în plus şi mă face să pun această melodie pe treapta superioară celei precedente. Părerea mea este că e cea mai frumoasă melodie din finală şi marea favorită valorică. M-aş bucura să câştige finala.
Ovidiu Anton, “Run away with me”
Aici frumuseţea melodică vine din altceva: eposul irlandez, combinat cu vocea de excepţie a solistului. În schimb, melodia, foarte frumoasă de asemenea, este mai puţin originală. Trebuie să remarc totuşi un progres, chiar dacă originalitatea a rămas punctul slab al compozitorilor la Eurovision. Creaţiile prezente în concurs speculează mult mai bine decât în anii trecuţi calităţile vocale şi tehnica interpretativă a guriştilor.
Cezar, “It’s my life”
Melodia mai frumoasă decât cea interpretată de Ianău şi oricum frumoasă. Tehnica interpretativă tipică de belcanto iarăşi net superioară, se vede clasa solistului. Am o singură problemă cu această găselniţă tipic PopOpera: uşoara senzaţie de ridicol, rezultată din contradicţia între aspectul foarte masculin al solistului şi felul efeminat în care cântă. Dar prezenţa sa vocală este remarcabilă. În felul său, pe coordonatele sale valorice, Cezar este cel mai bun. Ce face el, cum face el nimeni din competitţie nu poate să facă la fel.
Cristian Prăjescu, “The best thing in life is to love”
Ceilalţi concurenţi dinainte sunt atât de buni (calităţi vocale, percutanţă melodică), încât Prăjescu cade puţin pe planul al doilea. O melodie şi mai lipsită de originalitate, probabil mai bună decât cea a lui Ianău, care mi se pare cea mai slabă din finală, dar oricum sub ce a fost până acum. Şi având în vedere ce urmează…
Electric Fence, “Emilia”
În primul rând, avem o trupă foarte bună. Apoi o solită care îmi place foarte mult, cu o voce extrem de personală şi o tehnică interpretativă deosebită. Atmosfera generală a piesei este foarte atractivă. Avem o melodie din vena lui Goran Bregovic. Sunt o mulţime de ingrediente, peste care cireaşa de pe tort este pusă de foarte mult curaj în inovare melodică şi armonică. Dacaă Serbia veneala Malmö cu aşa ceva, aveam numai cuvinte de laudă. Aşa cum am şi acum.
Al Mike feat. Renee Santana, “What is love”
Cea mai bună din această competiţie, pe coordonate R&B, aşa cum Luminiţa are şi ea cea mai bună voce, pe coordonate pop, iar Cezar vine cu belcanto. Renee însă are o melodie frumoasă, dar lipsă de originalitate. Acum, să recunoaştem că în medii şi joase Renee Santana nu mai este aşa de performantă ca pe acute, unde e impresionantă.
Tudor Turcu, “Hello”
O altă voce excelentă (taurul comunal Tudor Turcu, dacă permiteţi). Tudor vine cu o găselniţă interesantă: cântă şi desenează în acelaşi timp. Talentat omul! Foarte interesantă voce, mult superioară temei melodice, care este una destul de vehiculată şi răscântată în muzica PopRock.
Andrei Leonte, “Paralyzed”
Andrei Leonte are, alături de Narcis şi Prăjescu, o voce mai slabă (cea mai slabă, după părerea mea, prin lipsa de inflexiuni şi robotismul interpretării, e cea a lui Narcis, chiar dacă se suie prin mansarda sunetelor). Dar ceea ce se petrece cu melodia, care explodează valoric la refren, este deosebit. Asta ăn condiţiile în care solistul nu se ridică la nivelul cerut de valoarea acestui refren deosebit, behăind „paralyzed”, probabil şi fiindcă sare, ca să pună accent pe show. Asta îl cam descalifică, „Şlăgăroasa” pe care am lăudat-o la semifinală m-a cam plictisit repede. Piesa are o singură virtute: refrenul. Cam puţin.