Revista presei. Vor să folosească SRI în scop electoral

Share

România liberă: Interviu cu George Maior, directorul SRI: Există centre de putere care vor să folosească SRI în bătălia prezidenţială din 2014 „George Maior, directorul SRI (45 de ani), crede că România «trebuie să aibă forţa de a-şi extrage puterea adecvată unor discuţii de pe picior de egalitate cu Rusia». Din cauza importanţei care i s-a dat pe plan intern, site-ul Vocea Rusiei, finanţat de la Moscova, a devenit mai influent decât „este el din punct de vedere al calităţii”

ZF: Nicio întreprindere românească în delegaţia „preponderent economică“ a premierului Ponta la Paris „Niciun om de afaceri român nu s-a aflat ieri în delegaţia premierului Victor Ponta la Paris, cea mai importantă vizită externă făcută de actualul şef al guvernului de la preluarea mandatului, vizită care a urmărit – cel puţin aşa s-a spus oficial – aspectele economice ale relaţiilor româno franceze”

eNaţional: Cutremur la Interne! Sefi de la Investigarea Fraudelor, cercetati pentru evaziune fiscala! „Pentru a face un pas inainte in combaterea evaziunii fiscale, premierul a anuntat infiintarea, in cel mai scurt timp, a unei Directii Nationale Antifrauda, care se va afla in subordinea sa directa. Decizia lui Victor Ponta se pare ca a fost grabita de informatiile extrem de ingrijoratoare venite din partea noilor sai subordonati de la DGIPI despre ceea ce se intampla cu adevarat la nivelul mai multor Servicii de Investigare a Fraudelor (SIF) din unele zone ale tarii„

EvZ: Intrarea lui Iohannis în PNL a băgat PSD în stare de alertă „Secretomania în care PNL l-a cooptat pe Klaus Iohannis i-a iritat pe social-democraţi, în frunte cu Victor Ponta. PSD-iştii văd în aceasta un gest de frondă la adresa premierului. De altfel, Iohannis se vede şef al Guvernului, iar Crin Antonescu este de acord. Congresul PNL, care începe astăzi, îl va alege pe primarul Sibiului în funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL„

Curentul: Afaceri de deputat: cum câștigă conservatorul Damian Florea 900.000 de euro recuperând imobile confiscate de comuniști „Deputatul USL Florea Damian pare să aibă un ascuțit simț al afacerilor, pe care le îmbină armonios cu politica. Intrat în aparatul de stat imediat după anul 1990, fostul și actualul deputat din partea Partidului Conservator a dovedit o slăbiciune pentru afacerile imobiliare, după cum arată și ultima sa declarație lui de avere”

Adevărul: Din vară vom avea buletine biometrice „De la 1 iulie ne vor fi eliberate cărţi de identitate după model european. Mai mult, cine doreşte poate opta pentru cărţi de identitate electronice. Aşa au anunţat autorităţile, care susţin că noile buletine vor conţine inclusiv amprentele titularului”

Curierul naţional: Băsescu a promulgat bugetul pe 2013 „Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, ieri, bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale pe anul 2013. Conform unui anunţ al Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Băsescu a semnat ieri Decretul privind promulgarea Legii bugetului de stat pe anul 2013 şi Decretul privind promulgarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013„

Puterea: Ultimele mari combinate sunt demolate, falimentate sau vândute pe nimic „După ce, în anii ’90, industria românească a fost rapid încadrată, din interes sau din prostie, la categoria fier vechi, fiind tăiată şi vândută la bucată pe preţuri de nimic, acum, în 2013, apar iarăşi informaţii care par să sugereze că este în curs un al doilea val de jaf organizat, care să radă şi ce a mai rămas din «greaua moştenire» industrială, rămasă de la Ceauşescu”

Bursa: Mariana Gheorghe: „Petrom află, în acest an, date noi despre zăcămintele din Marea Neagră” „Din păcate, nu este aşa uşor să ai date certe. Un zăcământ se poate comporta diferit, chiar şi când începi producţia. Nici atunci nu ai certitudini despre rezerve. Acesta este specificul industriei de petrol şi gaze”

Gândul: Steaua s-a calificat în optimile Europa League după ce a eliminat pe Ajax la lovituri de departajare „Steaua s-a calificat în optimile Europa League după ce a învins pe Arena Naţională, cu scorul de 4-2 la loviturile de departajare, formaţia olandeză Ajax Amsterdam, în manşa secundă a 16-imilor competiţiei. După 120 de minute de joc, scorul era 2-0, golurile fiind marcate de Latovlevici ’38 şi Chiricheş ’76”

Cronica română: SUA şi Coreea de Sud efectuează manevre militare comune „Statele Unite şi Coreea de Sud au anunţat joi manevre comune, timp de două luni, pe mare, la sol şi în aer, care se vor desfăşura timp de două luni, în contextul unei intensificări a tensiunilor în peninsula coreeană”

Share