Revista presei. Olanda condiţionează Schengen de MCV

Share

EvZ: Olandezii îl fac mincinos pe șeful diplomației române! Faptul, afirmat public de Titus Corlăţean şi rostogolit de Victor Pont, că Olanda nu mai condiţionează aderarea României la Schengen de MCV, este o minciună.

Curentul: Crin a pus de-un puci la PNL Sector 1 înainte de Congres „Ultima redută care stătea în calea absolutismului lui Antonescu era chiar organizația PNL Sector 1 București care, deși era condusă interimar de mâna sa dreaptă din guvern, Daniel Chițoiu, era dominată de gruparea Chiliman-Tăriceanu-Orban-Moisescu. Prin urmare, cu sprijinul consilierilor săi neprețuiți, Antonescu a pus la cale un plan de schimbare în forță a delegaților acestei organizații la Congresul partidului, pentru a fi sigur că va auzi doar ovații și urale la întrunirea de la sfârșitul săptămânii”

Gândul: Blaga îi răspunde lui Băsescu: „Dacă demisionează de la Cotroceni şi candidează la şefia PDL, îl susţin” „Vasile Blaga revine la sentimente mai bune după o săptămână de contre cu Traian Băsescu. Presedintele PDL susţine că şeful statului nu este un adversar politic al său, iar dacă Traian Băsescu îşi doreşte să se întoarcă în PDL după ce îşi termină mandatul la Cotroceni, va fi primit «cu braţele deschise»”

România liberă: De ce a fost ridicat de DNA „băiatul performant“ al lui Mazăre „Unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai primarului de Constanţa, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Valentin Preda (foto), a fost ridicat ieri de DNA chiar din faţa instituţiei pe care o conducea. El ar fi anchetat pentru încheierea frauduloasă a unor contracte legate de aeroporturi şi Portul Constanţa”

Puterea: Valentin Preda, demis din postul de secretar de stat la Transporturi. DNA îl acuză pe Preda de fapte de corupţie „Direcţia Naţională Anticorupţie a confirmat marţi că în prezent există o anchetă a procurorilor DNA în care ar fi vizat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Valentin Preda, dar că nu s-au luat până acum măsuri preventive faţă de acesta”

Cronica română: PSD Constanţa critică “reţinerea abuzivă” a lui Valentin Preda „Filiala PSD Constanţa, condusă de Radu Mazăre, a reacţionat într-un mod extrem de dur după ce secretarul de stat, Valentin Preda, cunoscut ca un apropiat al edilului constănţean, a fost ridicat de procurorii DNA. Social-democraţii spun că «reţinerea abuzivă a lui Valentin Preda din faţa Ministerului Dezvoltării aminteşte de practicile poliţiei politice din Germania nazistă sau din Rusia lui Stalin»”

Adevărul: Mechel a vândut cele patru combinate din România unei firme din Bucureşti, controlată de doi cetăţeni ruşi. Preţul: doar 52 de euro „Grupul rus Mechel a vândut pentru 230 de lei (52 euro) cele patru combinate metalurgice pe care le deţine în România, puternic îndatorate, către firma Invest Nikarom din Bucureşti”

Curierul naţional: Cinci lucruri pe care ar trebui să le faci dacă nu ai loc de muncă „Căutarea unui job este un proces lung şi dificil, dar există anumite activităţi care te pot face mai dorit în ochii angajatorilor. Voluntariatul, îmbunătăţirea competenţelor, networking-ul, freelancing-ul şi construirea unei prezenţe online te pot ajuta să îţi găseşti un job„

Share