Revista presei. Blaga către Băsescu: Ba noi te-am salvat!

Share

Corect ar fi, aşa, ca idee, şi astfel: „Bă, noi te-am salvat!”. Dar subtilităţile de limbaj contează mai puţin. Important pentru Vasile Blaga ar fi să înţeleagă că, după ce a salvat, cu PDL, democraţia şi implicit l-au salvat şi pe Băsescu (preşedintele), nu trebuiau să se ducă să se culce şi să mai doarmă chiar şi acum, ci să se organizeze în dispozitiv de război perpetuu cu aceia care au atacat dur statul de drept. Şi cu care acum fac blat în Parlament.

Curentul: Blaga îi răspunde lui Băsescu: PDL a salvat democraţia în România în vara 2012 şi pe domnia sa „Liderul PDL, Vasile Blaga, răspunde criticilor preşedintelui Traian Băsescu la adresa sa şi a partidului: «Partidul ăsta cu conducerea asta este cel care a salvat democraţia în România în vară şi inclusiv pe domnia sa»”

• vezi şi, cu o zi înainte: Cronica română: Băsescu: PDL seamănă acum în interior cu FSN „Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, că PDL seamănă acum în interior cu FSN şi nu îl mai poate ajuta în îndeplinirea obiectivelor sale, precizând că se uită la ce se întâmplă, dar nu îi vine să creadă ce vede”

EvZ: Purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informații: „Acuzele la adresa SRI sunt lansate de diverse persoane implicate în dosare penale” Sorin Sava, purtător de cuvânt SRI: „Profesionalismul nostru, dovedit prin validitatea şi calitatea informărilor, este confirmat de acţiunile organelor de control sau de cele ale Ministerului Public în raport cu diversele situaţii neconforme legislaţiei în vigoare, care au protejat interesele de securitate economică a României. Consider că tocmai acest fapt a deranjat de foarte multe ori şi, după cum ştiţi, am mai auzit acuzaţii de acest gen şi în alte situaţii, de la oameni de afaceri care ei înşişi au prejudiciat economia. Nu vreau să dau nume, dar menţionez încă o dată că SRI acţionează numai în condiţiile stricte ale cadrului legal”

• vezi şi, marţea trecută: Sebastian Ghiţă, atacat. Roşca Stănescu spune că e ofiţer SRI, Ioan Niculae că e doar informator

Cronica română: Pesediştii îl aşteaptă pe Năstase înapoi în partid „Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a declarat, vineri, pentru Mediafax, că Adrian Năstase are loc oricând în PSD, el arătând că şeful statului Traian Băsescu dă dovadă de o “ipocrizie ieftină” prin faptul că îi plânge acum de milă fostului premier”

ProSport via Gândul: Anunţ fără precedent făcut de Becali. „Inima mea e frântă! Putea să moară!” Decizia radicală luată imediat după ce a revenit în ţară „După tot ce mi s-a întâmplat în ultimul timp, am hotărât împreună cu familia mea să vă anunţ următoarele decizii: cu presa sportivă voi vorbi doar o singură dată pe săptămână la mine la Palat; cu presa din zona politică, voi vorbi la Parlament. De acum încolo nu voi mai fi acel Becali bun să răspund la telefoane când vreţi si când nu vreţi. Inima mea este frântă şi nu voi lăsa lucrurile aşa. Unele televiziuni au zis că Gigi Becali a luat trei ani cu executare. Dacă mama făcea infarct atunci când auzea asta?”

Puterea: Băsescu a stat de vorbă cu Papa Benedict al XVI-lea „Întrevederea preşedintelui Traian Băsescu cu Papa Benedict al XVI-lea s-a încheiat vineri după prânz, cei doi făcând la final schimb de cadouri, şeful statului primind de la Suveranul Pontif o medalie aniversară”

Adevărul: Steagul secuiesc, arborat pe Parlamentul Ungariei. MAE: Gestul Budapestei, de natură „să provoace“ opinia publică românească „Ministerul Afacerilor Externe ia notă cu profund regret de faptul că autorităţile ungare continuă gesturile simbolice de natură să provoace opinia publică românească. Această conduită contravine celor convenite în cadrul discuţiilor recente dintre cei doi miniştri ai afacerilor externe ai României şi respectiv, Ungariei. De altfel, într-o scrisoare transmisă în cursul zilei de azi”

Bursa: Germania: „Criza nu s-a încheiat, guvernele încă au datorii mari” „Împrumuturile ieftine acordate de BCE băncilor comerciale au calmat criza, dar fundamentele acesteia, datoriile foarte mari ale guvernelor şi lipsa unei căi de ieşire, sunt încă prezente, a declarat şeful autorităţii de supraveghere financiară din Germania (BaFin), Raimund Roeseler”

Share