Revista presei. Un buget UE, două Românii

Share

EvZ: Băsescu, atac frontal la Ponta: „Dezamăgiţii’” ar fi primit de la Bruxelles doar bani de avion „Preşedintele le-a spus celor care «la viaţa lor nu au negociat decât funcţii de partid» că România a primit în plus şase miliarde de euro de la UE, faţă de actualul buget comunitar„

Ponta îi dă replica şefului statului: „Traian Băsescu e leu pe Otopeni, iar la Bruxelles este un pisic” „«Dacă dânsul râde de glumele lui e bine», a spus Ponta, referitor la faptul că preşedintele Traian Băsescu a afirmat, ironic, că nu a discutat cu premierul după Consiliul European pentru că acesta ar fi fost plecat în Italia şi «se ocupa cu Berlusconi»„

Adevărul: Banii de la UE: trebuie să cheltuim într-un an cât am absorbit în ultimii şase „Cele 40 de miliarde de euro alocate României pentru tronsonul bugetar comunitar 2014-2020 presupun o absorbţie de 5,7 miliarde de euro pe an, exact cât am reuşit să cheltuim din 2007 până în prezent”

Curentul: USL și delirul celor 9 miliarde de euro pierdute de România „Corul bocitoarelor din USL s-a dezlănțuit imediat după ce la Bruxelles s-a anunțat decizia finală privind exercițiul bugetar comunitar pentru perioada 2014-2020”

România liberă: Semnal de la Washington: Americanii nu pleacă, scutul de la Deveselu este în siguranţă „Răspunsul ferm este că americanii nu pleacă nicăieri, baza de la Deveselu se va construi iar instalaţiile anti-rachetă din România sunt importante pentru protecţia SUA şi statelor europene”

Gândul: Ponta: În mai multe întâlniri cu Mona Pivniceru, Băsescu l-a cerut pe Daniel Morar şef la Parchetul General „În discuţiile cu Mona Pivniceru, preşedintele Traian Băsescu ar fi cerut în mod direct ca la şefia Parchetului General să-i fie propus numele actualului interimar, Daniel Morar, susţine premierul Victor Ponta (…) În toate apariţiile publice, preşedintele a susţinut că nu ar avea o preferinţă pentru numele lui Daniel Morar, dar că doreşte să i se propună «procurori buni», cu dosare importante soluţionate. «Nu am nicio preferinţă nominală, vreau doar procurori buni», a spus şi astăzi Traian Băsescu”

Bursa: Emoţii mari pentru inculpaţii din „Dosarul Transferurilor” „Opt oameni de fotbal vor afla astăzi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dacă vor merge la puşcărie, aşa cum a decis Curtea de Apel, sau vor scăpa doar cu condamnări cu suspendare”

Cronica română: Şeful statului, despre “scandalul arborării steagului secuiesc” „Preşedintele Traian Băsescu s-a referit duminică la recentele tensiuni româno-maghiare şi spune că atât liderii de la Budapesta, cât şi cei de la Bucureşti, au dat dovadă de un comportament iresponsabil. El spune că problemele puteau fi rezolvate cu legea în mână, fără propagandă”

Puterea: Fantoma calului românesc bântuie Europa „Grupări mafiote poloneze şi italiene sunt suspectate că ar juca un rol major în scandalul privind carnea de cal descoperită în mai multe produse din Marea Britanie, care ar fi trebuit să conţină carne de vită”

eNaţional: Scandalul “Lasagna” ia amploare. Romalimenta: “Stiau ca e carne de cal!” „Scandalul provocat de aparitia pe piata britanica a preparatelor cu carne de cal de provenienta romaneasca se extinde. Romanii sustin ca importatorul francez nu avea cum sa confunde carnea de cal cu cea de vita. Britanicii afirma ca e vorba de carne provenita de la caii schinguiti in Delta Dunarii„

Curierul naţional: AVAS vrea haosul creanţelor din industrie „Autoritatea a iniţiat un proiect de act normativ prin care cere ANAF creanţele a 233 de firme aflate în insolvenţă sau faliment. Unul dintre argumentele aduse este că ANAF s-ar preocupa mai degrabă de vânzarea activelor la bucată decât de reorganizare. Instituţia consideră că fabricile închise, unele deja dizolvate, sunt printre singurele companii care pot asigura multe locuri de muncă„

Share