EvZ: Victor Ponta: Vom lua și decizii care îi vor supăra pe oameni „În mod sigur anul viitor este un an dificil, dar, din fericire, avem stabilitate şi putem gândi lucrurile nu pentru o lună sau două, ci pentru patru ani. Asta înseamnă că vor fi decizii
care nu ne vor atrage laude, prin care vom supăra oameni. Important este să avem o linie foarte clară şi să luăm toate deciziile, unele mai dureroase, altele mai puţin dureroase, pentru ca judeţul Gorj, dar şi toată ţara, să meargă în direcţia cea bună”
România liberă: Guvernul magic: are buzunarele goale, dar vrea să fie darnic „Pentru următorii patru ani, Guvernul promite concomitent reducerea fiscalităţii şi creşterea cheltuielilor de personal. În mod logic, toate aceste măsuri ar trebui dublate de soluţii concrete pentru compensarea efortului bugetar făcut astfel. Spre exemplu, în condiţiile în care ponderea încasărilor din TVA şi CAS depăşeşte 16% din PIB, o reducere a lor cu câte 5% ar echivala cu o gaură în PIB de 2-3%. Cine va suporta deficitul?”
Cronica română: Pesediştii susţin reîntoarcerea la votul pe listă „PSD susţine întoarcerea la listă şi o reformă electorală care să permită alegeri din care să rezulte o Cameră a Deputaţilor cu 300 de membri şi un Senat cu câte doi senatori pe judeţ”
Puterea: Victor Ponta: Bugetul pe 2013 trebuie să fie gata până pe 7 ianuarie „Premierul Victor Ponta le-a cerut miniştrilor joi, în şedinţa de Guvern, să pregătească bugetul până pe data de 7 ianuarie, când urmează să vină la Bucureşti delegaţia Fondului Monetar Internaţional”
eNaţional: Pocăitul Nelu Iordache, declaraţie bomba la DNA! „Respectand intocmai principiul dominoului, banoasele afaceri cu statul derulate in ultima vreme de “regele asfaltului” Nelu Iordache se prabusesc acum una dupa alta. Insa principala grija a patronului ROMSTRADE si Blue Air nu mai este in niciun caz salvarea imperiului finaciar creat in atatia ani, ci iesirea, cu orice pret, de dupa gratii”
Adevărul: Ce s-a mâncat şi ce s-a băut la pomana Ceauşeştilor, acum 23 de ani. Cum au pierdut călăii cadavrele şi cum era să-l omoare un Moş Crăciun pe procurorul Dan Voinea „După ce a pus în aplicare pedeapsa cu moartea, la Târgovişte, completul de judecată al Cauşeştilor s-a întors la Bucureşti cu două elicoptere în care a adus şi cadavrele celor doi. Elicopterele au aterizat pe stadionul de rugby din complexul sportiv Steaua”
Curentul: Ofiterii Securității au deschis porțile revoluționarilor ca să intre în TVR „Colonelul Raţiu, care avea oameni în televiziune, este cel care i-a spus atunci directorului Petre Constantin să nu acţioneze dispozitivul. Mai mult, aflăm, cei care au deschis uşile “revoluţionarilor” au fost tot ofiţerii de securitate ai lui Raţiu. Este posibil ca asigurarea “revoluţiei în direct” să fie motivul pentru care colonelul Raţiu a avut un alt statut postrevoluţionar”
Gândul: Canalele PRO TV S.A. nu vor mai fi recepţionate de abonaţii Romtelecom „Romtelecom nu a agreat condiţiile de reînnoire cerute de PRO TV pentru contractul de retransmisie a canalelor de televiziune din portofoliul PRO TV SA şi, urmare a acestui fapt, Dolce DTH şi alte servicii de retransmisie ale Romtelecom nu vor mai retransmite aceste canale începând cu 3 ianuarie 2013”
Curierul naţional: Electricitatea se scumpeste, accize mai mari, plata TVA la încasare şi… taxa de primă vânzare auto „Anul 2013 va aduce scumpirea energiei electrice şi a gazelor, creşterea accizelor, obligativitatea Cardului Electronic de Asigurări de Sănătate, plata TVA la încasare, precum şi reintroducerea taxei de primă vânzare auto”
Bursa: UE şi SUA duc negocieri secrete privind crearea unei uniuni comercial-economice transatlantice „Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii au revenit la ideea înfiinţării unei zone economice libere transatlantice în sprijinul economiilor lor greu încercate în ultimul timp”
