Jurnalist de investigaţii mexican închis

Share

Jurnalista Sanjuana Martinez, premiată pentru investigaţiile sale, a fost eliberată vineri, după ce fusese închisă pentru 24 de ore de un judecător. Acesta a decis astfel, după ce ziarista a fost dată în judecată  de soţul ei, pentru a obţine custodia copiilor, a anunţat avocatul jurnalistei.

elmonoxoro

Soţul lui Martinez, judecătorul spaniol Carlos Castresana, a dat-o în judecată într-un dosar împănat cu capcane procedurale, care ar putea să fie strămutat la o altă curte, la solicitarea ziaristei.

„Acum este acasă, liniştită, împreună cu copii ei”

, a declarat avocatul lui Martinez, Queeny Rose Osorio, pentru agenţia de presă Efe. Martinez a fost arestată joi, în jurul orei 14.00 şi eliberată o zi mai târziu în jurul orei 14:30.

Share