O jurnalistă dominicană a primit ameninţări cu moartea

Share

După ce a scris despre acuzaţiile de fapte de corupţie în care ar fi implicat un senator, jurnalista Nuria Piera a primit mai multe ameninţări cu moartea. De exemplu, o fotografie ştearsă, alb-negru, a tatălui ei.

DigitalGroup

Poza era atârnată într-un ştreang deasupra biroului ei, din studioul unde produce o emisiune săptămânală de investigaţii, la un post de ştiri din Santo Domingo.

Nuria Piera avea numai opt ani atunci când José Enrique Piera, de asemenea jurnalist de televiziune, a fost ucis în anul 1970. Crescând, ea a crezut tot timpul că tatăl ei a fost o victimă a politicii de forţă care a marcat acele timpuri în Republica Dominicană.

Dar ca adult ea a înţeles că tatăl ei a fost ucis pentru că a dat publicităţii o înţelegere imobiliară în care au fost implicaţi oficiali guvernamentali corupţi.

Share