Dan Adamescu a declarat că nu mai investeşte deloc în România liberă. Iată ce spune sursa menţionată:
„Angajaţii cotidianului România liberă nu
și-au încasat salariile de două luni, iar tensiunea este mare în redacție, chiar dacă, în mod surprinzător, aceștia muncesc cu sârg și pe gratis.
Abordat în legătură cu această întârziere uriașă, patronul trustului de presă din care face parte și RL, Dan Adamescu, a replicat că nu va mai baga niciun ban în ziar.
Ieri, când ar fi trebuit să fie zi de leafă, directorul general al grupului, Adrian Rus, a trimis un e-mail angajaților prin care își cere scuze pentru întârziere, dar a precizat că situația va fi rezolvată în circa o săptămână.”
O firmă a miliardarului Dan Adamescu îl cheamă pe Doru Buşcu în judecată pentru afirmaţiile acestuia privind tirajul României libere. Adamescu cere despăgubiri de 500.000 de lei.
OTV a obţinut în instanţă suspendarea deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului privind înjumătăţirea licenţei postului tv.
