Revista pres(arilor). EvZ tot mai aproape de conceptul Bulina Roşie

Share

Dan Andronic a declarat că Evenimentul Zilei se reinventează, apropiindu-se de conceptul din primii cinci ani de existenţă. Acesta este cam al treilea pas de apropiere a fostei Buline Roşii de vechea Bulină Roşie.

era85

Primul a fost revenirea lui Ion Cristoiu ca editorialist în paginile ziarului. Al doilea, odată cu primul, a fost adoptarea, în ediţia scrisă, a vechii Buline Roşii, puţin refăcută însă. Întotdeauna voi întâmpina cu căldură schimbările în bine ale publicaţiei la care am lucrat în primele 11 luni ale existenţei sale postdecembriste.

Casa de discuri Roton a cerut şi ea insolvenţa Adevărul Holding. La fel au făcut şi Odyssey Communication, care este chiar regia de publicitate AH, Fan Courier Express și o altă regie de publicitate, DBV Media House.

Daniel Eberhat pleacă de la divizia de carte AH, pentru că are impresia că conducerea nu  doreşte o astfel de divizie. Eberhat a rezistat pe metereze puţin peste un an. El fusese numit în funcţie la jumătatea lunii martie a anului trecut, în locul lui Grigore Cartianu.

Share