~ în vremuri furtunoase, au avut loc două cutremure, unul în Banat şi altul în Vrancea, vremuri cutremăroase-n care o furtună pe cinste a răvăşit toată ţara~
Două cutremure au zguduit niţel România în ultimele 24 de ore, de parcă ar mai fi fost nevoie şi de asta ca să ne trezim la realitate.
Primul, Clătănel, a fost la periferia oraşului Timişoara, în zona Banloc – Panta, la ora 8.43 dimineaţa, a avut 3,1 grade pe scala Richter şi este în realitate o replică a unui seism ceva mai mare, de 3,8 grade, care a avut loc în Serbia, aproape de graniţa cu România.
Al doilea, Clătonel, a avut loc în Vrancea, 3,3 grade pe scala Richter, cu puţin timp înainte de cel bănăţean. Când vă spun că sunt perfect sănătos la cap trebuie să mă credeţi pe cuvânt.
Animalele era de câteva zile cam agitate. De alaltăieri, câinii hăuleau în grup. Ciudat este că hămăiala asta nu aduce de obicei a cutremur şicred că se datora mai curând Furtunii Caterina, care se apropia şi care a zăpăcit complet şi fizic România, şi moral-volitiv capetele românilor.
Încă de alatăieri seară, o mulţime de persoane cu care am stat de vorbă dormeau pe dumnealor, iar ieri mulţi acuzau stări de somnolenţă şi dureri de cap aparent inexplicabile. Nu ştiau că vine la ei în vizită Caty.
Se pare că este vorba despre un masiv front atmosferic rece, din care noi nu resimţim în Capitală decât doar extremitatea sud-estică, mai caldă cu până la cinci grade Celsius şi, prin urmare, cu ploi în loc de ninsori.
În acest timp, în nord-vestul ţării, ca şi la munte, ninge serios. Senzaţional
este ce am constatat noaptea trecută pe pielea mea, în afară de faptul că mi-a căzut Internetul timp de vreo şase ore.
Asemenea vâjgărău nu am mai prea pomenit. Prima dată, între somn şi trezie, era atât de puternic, încât am crezut că trece maşina de gunoi în toiul nopţii.
A doua oară m-am mirat că Salubritatea lucrează-n creierii nopţii, iar a treia oară am început să-mi pun niscaiva întrebări şi am găsit explicaţia. Dincolo de jaluzele.
Afară bătea vântul ca înainte de Taifunul de la Nagasaki, iar geamurile mai slabe de înger de pe la balcoanele pe stil vechi au început să se spargă cu zgomot.
Onorabila mea vecină, care în fiecare noapte se plimbă prin faţa bisericii şi îşi face rugăciunea comme d’habitude, a cunoscut astă-noapte un fior de credinţă: Dumnezeu a ridicat-o de la pământ, i-a hăulit în urechi cu glas de spaimă, a dus-o şi i-a arătat de sus în jos clopotniţa aşezământului Său, apoi a lăsat-o, pe palmele Sale, pe caldarâm, să se ducă acasă şi să povestească a doua zi tuturor vecinilor ce dovadă mare de credinţă primit-a de la El.
Nu-mi doresc deloc ca aceste furtuni (care mai nou sunt mai persistente şi parcă devin un obicei, o banalitate, o normalitate românească), să fie o chestie tipică climei noastre, despre care credeam că este una temperată. Dar… Dumnezeu (să ne ferească Dumnezeu de mai rău) mai ştie ce fel de climă avem, că în mod normal acum ar fi trebuit să fie vreo zece grade mai frig.
Altfel, dacă aceste sinistre vor deveni loc comun, nu suntem deloc pregătiţi să le facem faţă.