Viktor Lazici, jurnalist la cotidianul sârbesc Press, care apare la Belgrad, este
deţinut, fără nicio justificare legală, de 12 zile în Osetia de Sud, fiind acuzat de autorităţile locale de spionaj.
Ziaristul, care a fost arestat în regiunea situată la graniţa cu Georgia, voia, de fapt, să realizeze o serie de reportaje despre această zonă de conflict din Caucaz, fără să aibă intenţii ostile.
De altfel, de patru ani el străbate lumea, trimiţând redacţiei reportaje foarte interesante, despre viaţa şi obiceiurile oamenilor de pe toate meridianele. Este inacceptabilă arestarea unui jurnalist doar pe temeiul unor bănuieli.
„Solicităm autorităţilor de la Ţkhinvali eliberarea lui imediată”, a declarat Oliver Vujovici, secretar general al Organizaţiei de Media Sud-Est Europene (SEEMO), organism afiliat la Institutul Internaţional de Presă.
Osetia de Sud şi-a declarat unilateral independenţa faţă de Georgia, în 1990, bucurându-se de sprijinul tacit al Moscovei.
sursa: Reporter Virtual
