Angajaţii Realitatea Media obligaţi să se mute pe firmă nouă

Share

Mai mulţi salariaţi de la Realitatea Media au fost anunţaţi astăzi că, de mâine, vor trebuie să semneze un nou contract de angajare pe firma RTV Satellite Net SRL, în caz contrar nu-şi vor primi salariile aferente lunii trecute.

Realitatea.net

Compania RTV Satellite Net SRL a fost înregistrată anul acesta în Ploieşti şi are unic acţionar pe Tronaru Radu-Mihai (27 de ani).

Contactat de „Adevărul”, Elan Schwartzenberg, patronul Realitatea Media, a declarat că ştie de această situaţie.

„Până acum, veniturile erau încasate pe Asesoft şi este normal ca obligativitatea plăţii salariilor să fie la Asesoft. Din momentul în care veniturile din publicitate, conform legii, vor intra în contul Realitatea Media, şi nu în Asesoft cum se întâmplă în prezent, din acel moment vom putea intra în normal”

, a spus Schwartzenberg.

• Reporter Virtual: Angajaţii de la Realitatea Media vor fi trecuţi pe o nouă firmă

Elan Schwartzenberg: „Sper, pentru management, că lucrează cu legea în mână, pentru că suntem sub incidenţa legii şi, ferească Dumnezeu, orice fel de activitate ilegală cred că este în domeniul penal. Eu sunt convins că ei lucrează legal”

El a mai precizat că estimează că în aproximativ 45 de zile veniturile din publicitate vor intra direct în contul Realitatea Media, cum a devenit obligatoriu în momentul în care compania a intrat în insolvenţă… tot pe Adevarul

Share