S-a născut acum un an şi trei luni şi a avut probabil cea mai spectaculoasă lansare din România. Omul care a schimbat istoria comunismului în Europa de Est a venit personal să asiste la apariţia sa pe piaţă.
De atunci, ziarul “Puterea” a fost în fiecare zi alături de cititorii săi, aducând în faţa publicului cele mai noi şi interesante ştiri sau dezvăluiri. Ca pentru fiecare ziar din România, apariţia crizei economice a fost probabil răul maxim.
De-asta piaţa media şi-a subţiat vizibil rândurile. O echipă de oameni tineri şi ambiţioşi a sfidat însă imposibilul şi a pornit, în aprilie 2010, Proiectul “Puterea”. O parte dintre aceştia se află şi acum alături de noi şi ne ajută să putem face ceea ce ne place:presă scrisă.
Pentru “Puterea” a venit însă astăzi vremea unor schimbări. Ne modificăm ediţia printată, introducem noi pagini tematice, venim cu un format electronic mult mai dinamic, flexibil şi vă promitem că vom fi ziarul de care aveţi nevoie.
Aşa cum s-a întâmplat cu aproape toate ziarele, şi legat de “Puterea” au apărut zvonuri cum că nu vom rezista pe piaţă, că ne vom închide în curând sau că vom renunţa la ediţia printată. Nu s-a întâmplat aşa.
Nici de acum încolo nu vom renunţa să fim alături de cititorii noştri sau să convingem alţi români că merită să ne citească. Vom ajunge cel mai deranjant ziar pentru acea categorie de oameni care nu-şi doresc să apară în presă.
La fel şi pentru cei care aşteaptă să fie lăudaţi, în vreme ce ei se îmbogăţesc pe spatele poporului. Asta e promisiunea noastră către cititori şi provocarea pe care eu am acceptat-o, atunci când am decis să mă alătur echipei de la “Puterea”.
