Un reportaj difuzat în urmă cu patru ani de postul german de televiziune
SAT.1 a fost prezentat de Antena 3 ca și cum ar fi fost realizat și dat pe post zilele trecute!
Materialul a fost prezentat cu mare pompă de Mihai Gâdea, în emisiunea “Sinteza zilei” din această seară, la ora 22.45. După o lungă discuție cu invitații din platou referitoare la incidentele de la Deta, Mihai Gâdea a prezentat un reportaj realizat de postul SAT.1.
“Este un film, nu-i chiar de dată recentă, dar este despre România și începe cu o referire la domnul președinte Traian Băsescu”
, a spus Gâdea în introducere.
După care a prezentat postul SAT 1 ca fiind…
“un post de televiziune extrem de important din Statele Unite”
, însă a fost corectat imediat de Victor Ciutacu, prezent în platou:
“din Germania”
Titlul de pe burtieră a fost cât se poate de sugestiv (pentru un post anti-Băsescu, de genul Antena 3):
“Cum își bate joc o televiziune germană de Traian Băsescu”
Reportajul a fost postat și pe site-ul Antena 3, iar înregistrarea integrală a emisiunii poate fi văzută aici.
sursa: Jurnalistul.com
