Procurorii români au anunţat că au deschis un dosar de favorizare a infractorului, privind modul în care Nicolae Popa a fugit din România şi a fost ajutat cu bani. Sorin Ovidiu Vîntu a fost dat în consemn la frontieră, iar faţă de Octavian Ţurcan s-a dispus
măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.
Vântu puşculiţă pentru Nicolae Popa (Dan Andronic)
Ţurcan a contestat de două ori interdicţiile procurorilor, dar cererile sale au fost respinse de judecătorii de la Tribunalul Bucureşti.
La Parchet au mai fost audiaţi Viorel Popa, care a oferit detalii privind modul în care a fugit fratele său, Nicolae Popa, dar şi Ana Căciulă, fosta soţie a lui Nicolae Popa, care a declarat că nu l-a ajutat cu bani pe fugar, ci, dimpotrivă: „Am primit o singură dată bani de la Nicolae, o sumă infimă, aproximativ 300 de euro”, a declarat Ana Căciulă.
Conform anchetatorilor, la 18 septembrie 1998, Nicolae Popa, în calitate de director general al societăţii comerciale Gelsor, şi-a însuşit din depozit 65.359 de acţiuni la valoarea de 2,5 lei/acţiune, care aparţineau Sov Invest SA şi erau administrate de Gelsor SA, pe care le-a remis unui intermediar în scopul de a fi vândute Băncii Agricole la un preţ de 76,5 lei/bucata, prejudiciul creat fiind de aproximativ 5 milioane de lei.
În dosarul FNI au fost trimise în judecată 12 persoane care au fost obligate de Înalta Curte să plătească despăgubiri pentru 140.000 de investitori… citeste tot aici
