Claudiu Gavril, prefect de Galaţi, are o avere imensă

Share

Averea prefectului de Galați, Claudiu Gavril, nu areloc pe 37 de pagini. Are peste 130 de terenuri, sute de mii de lei din arendă și o casă de vacanță.

Claudiu Gavril, prefect de Galaţi, avere imensă

Cea mai nouă declarație de avere a prefectului gălățean Claudiu Gavril conține 37 de pagini, dintre care 32 sunt ocupate cu peste 130 de terenuri agricole.

Este vorba despre 20 de suprafețe achiziționate în comuna Munteni, altele 10 în Negrilești, iar grosul, peste 100, se află în comuna Corod.

Citeşte şi: Gabriela Firea, bijuterii de 130.000 de euro, tablouri de 110.000 de euro

Aici funcționează și compania agricolă a familiei Gavril, cu o vechime de peste 30 de ani.

„De mai bine de 15 ani am început să cumpărăm terenuri agricole. Am cumpărat și cu 2.000 de lei hectarul, cât era pe atunci”, a explicat PressHub recent prefectul.

Suprafețele nu sunt însă mari, cea mai consistentă parcelă având 14,8 hectare și, în general, se situează între 1 și 3 hectare, în medie, după cum am putut constata din aceeași declarație de avere.

Citeşte şi: Simona Marcu, biografia necenzurată a unui magistrat cu ştaif

În plus, fostul candidat la Primăria Tecuci a menționat venituri consistente din activitatea agricolă, realizate în anul 2022. Este vorba despre 278.053 de lei din arendă și 423.000 de lei din dividende.

Împreună cu soția, Claudiu Gavril deține o casă de locuit și un apartament, ambele în Tecuci, precum și o casă de vacanță în județul Neamț.

Share