Grideanu a dat gratis spitalele CFR baronilor locali

Share

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a rezolvat-o dintr-o lovitură. Adică dintr-o singură ordonanţă de urgenţă. Oricum, este specialitatea sa.

Grindeanu a dat spitalele CFR baronilor locali

Istoric ştim asta. Ca pe vremea celebrei OUG 13, din anul 2017, cu premierul Nicolae Ciucă pe post de semnător cu plaivazul.

La propunerea ministrului Sorin Grindeanu, care era premier în anul 2017. Ciucă a dat OUG 41/2023, prin care 15 spitale CFR ale Ministerului Transporturilor au fost teleportate gratis, către baronii locali ai PSD și PNL.

Liderii PSD, PNL și UDMR au legalizat unul dintre cele mai mari tunuri imobiliare de după anul 1990.

Citeşte şi: Era pocnitoare de la Sorin Grindeanu, cu Bâstroe

Cele 15 spitale CFR aflate sub tutela Ministerul Transporturilor au fost trecute gratuit, la autoritățile locale.

Şapte spitale vor merge către județele controlate de PNL, șase către fiefuri PSD, iar cele două spitale din Capitală vor ajunge la Ministerul de Interne și al Apărării.

Dacă nu cumva ambele ar putea ajunge la Interne. Încă din ianuarie 2023, Puterea a semnalat faptul că Sorin Grindeanu vrea să teleporteze spitalele CFR către baronii locali.

Citeşte şi: Grindeanu, basme: “Trebuie să începem lupta pentru Bucureşti”

Tonul trecerii spitalelor CFR la baronii locali a fost dat de edilul PSD al municipiului Buzău, Constantin Toma. Grindeanu și Ciucă i-au indeplinit dorința primarului buzoian.

Toma este omul viitorului premier Marcel Ciolacu, lider de facto al organizaţiei PSD Buzău.

Chestiunea

Din punct de vedere organizatoric, Miinisterul Transporturilor este o instituţie pe are nici un ministru nu o poate conduce, pentru că re o pletoră interminabilă instituţii aflate în subordinea ssau sub tutela sa.

Este un lucru care a fost semnaat de foarte mulţi ani şi trebuia rezolvat cumva.

Dar modul în care se face acum acest lucru, pe dedicaţie politică, are conotaţii foarte toxice şi duce la rezultate pe care nu le putem prevedeea acum.

Care sunt cele 15 spitale pe care Grindeanu vrea să le dea baronilor locali

Cele 15 spitale CFR care sunt râvnite de baronii locali PSD, PNL și UDMR din 11 județe, plus municipiul București:

1.Spitalul Clinic nr. 1 CF Witting Bucuresti
2.Spitalul Clinic nr. 2 CF Bucuresti
3.Spitalul Clinic CF Iasi
4.Spitalul Clinic CF Cluj Napoca
5.Spitalul Clinic CF Timisoara
6.Spitalul Clinic CF Ploieşti
7.Spitalul Clinic CF Galaţi
8.Spitalul Clinic CF Constanţa
9.Spitalul Clinic CF Braşov
10.Spitalul Clinic CF Paşcani
11.Spitalul Clinic CF Simeria
12.Spitalul Clinic CF Oradea
13.Spitalul Clinic CF Craiova
14.Spitalul Clinic CF Sibiu
15.Spitalul Clinic CF Drobeta Turnu Severin

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.