Vameşii ucraineni au ştampilat pe paşaportul unui rus: „Navă de război rusă, du-te dracului!”

Share

Vameșii ucraineni au ştampilat pe pașaportul unui cetățean rus „Navă de război rusă: Du-te dracului!”.

Cetățeanul rus Igor Zabotin a încercat să treacă din Ucraina, în România, pe 15 august. Potrivit profilului de Facebook, acesta locuiește în Kiev din anul 2015 și are permis de ședere permanentă în Ucraina.

„M-au trimis înapoi, sunt refuzat în România. Polițiștii de frontieră au pus ștampila.

Revin la Kiev; nu știu dacă să fiu fericit sau trist. Ambele rezultate îmi displac. Mi-e greu să rămân în continuare și nici n-am vrut să plec”, a scris Zabotin, arătând poza cu pașaportul ștampilat cu mesajul „Navă de război rusă: Du-te dracului!”.

În baza acestei postări, portalul de știri ucrainean a redactat următoarea postare pe Twitter:

„1. Un rus încearcă să intre în România.

2. Se alege cu pașaportul ștampilat cu mesajul „Navă de război rusă: du-te dracu’!” de către polițiștii de frontieră.

3. I se interzice intrarea și este urcat într-un avion înapoi acasă.

România nu joacă”.

Mesajul i-a fost ștampilat de către vameșii ucraineni, iar bărbatul a încercat să treacă granița cu mașina personală, cu care de altfel s-a și întors la Kiev, nu cu avionul.

Evenimentul s-a petrecut la punctul de trecere al frontierei Porubne – Siret. În prima fază, vameșii ucraineni l-au lăsat să treacă, la punctul din Porubne. Ajuns la Siret, cetățeanul rus a fost trimis înapoi de către polițiștii de frontieră români, cel mai probabil din cauza lipsei vizei pe pașaport.

Întors în vama Porubne, cetățeanul rus a înmânat din nou pașaportul polițiștilor ucraineni, care i-au aplicat ștampila specială și i-au indicat să se întoarcă la Kiev.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.