Liderul opoziției ruse Alexei Navalnîi, aflat în închisoare, a lansat o organizație internațională anticorupție.
Navalnîi a promis că aceasta va fi „complet transparentă și inteligibilă”, potrivit The Guardian.
Fostul prim-ministru belgian Guy Verhofstadt, politologul Francis Fukuyama, jurnalista și istoricul Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, și soția lui Navalnîi, Iulia Navalnaîia, se numără printre cei care vor face parte din consiliul consultativ al fondului, a anunțat canalul Telegram al lui Navalnîi.
Anunțul vine la un an după ce Fundația Rusă Anticorupție (ACF) a liderului opoziției ruse a fost scoasă în afara legii, ca fiind extremistă.
Navalnîi a apărut ultima oară, prin legătură video, luna trecută, în prima sa ședință de judecată, de când a fost transferat într-o închisoare de înaltă securitate, în iunie.
A fost o apariție rară pentru liderul opoziției ruse, care a fost condamnat la mai mult de zece ani de închisoare, într-o serie de cazuri care par a fi orchestrate, pentru a-l ține în spatele gratiilor pe termen nelimitat.
