home CORUPTIE, EVENIMENT, POLITICA DNA, reacţie la decizia CCR: va afecta grav independenţa procurorilor

DNA, reacţie la decizia CCR: va afecta grav independenţa procurorilor

Share

Procurorii DNA transmit că sunt îngrijoraţi “faţă de potenţiala afectare a statutului de independenţă a procurorilor”. Reacţia vine după ce CCR a dispus emiterea decretului de revocare a Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror şef al DNA, informează Mediafax.

Curtea Constituţională acceptă sesizarea Guvernului privind revocarea Codruţei Kovesi

“În contextul discuţiilor generate de comunicatul emis de Curtea Constituţională a României (CCR) la data de 30 mai 2018, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să transmită punctul de vedere exprimat de procurorii D.N.A. Este momentul să tragem un semnal de alarmă şi să ne exprimăm îngrijorarea faţă de potenţiala afectare a statutului de independenţă a procurorilor, care reprezintă o premisă esenţială a luptei împotriva corupţiei. Fără garanţiile legale existente în prezent, lupta împotriva corupţiei nu ar fi fost posibilă, iar pierderea acestor garanţii riscă să afecteze grav investigaţiile desfăşurate de procurorii anticorupţie”, transmit procurorii.

CCR a stabilit că Iohannis e obligat să o revoce pe şefa DNA

Curtea Constituţională a României a stabilit, cu majoritate de voturi, existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministrul justiţiei şi Preşedintele României, generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kövesi.

Curtea Constituţională a arătat, în comunicatul oficial privind decizia de existenţă a conflictului instituţional între preşedinte şi ministrul Justiţiei, că şeful statului urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi.

“Preşedintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică, potrivit art.36 din Legea nr.47/1992, Preşedintelui României, prim-ministrului Guvernului României şi Ministrului Justiţiei şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I”, se arată în comunicatul Curţii Constituţionale.

Citeşte şi
Comisia Europeană arată că urmăreşte cu tot mai mare îngrijorare evoluţiile din România. CE transmite
Klaus Iohannis a spus că motivarea CCR aduce la suprafaţă mai multe întrebări decât clarificări.
Gabriela Firea a reacţionat la huiduielile cu stadionul care i-au fost administrate pe Stadional Naţional. Ea
Reacţia Partidului Social Democrat, după decizia secţiei de procurori a CSM, de aviz pozitiv pe
Senatorul PSD Șerban Nicolae consideră mesajul Departamentului de Stat al SUA drept unul „profund ofensator”.
Doi demnitari PSD-ALDE au reacţionat în această seară în manieră nord-coreeană. Este vorba despre ministrul
DNA a reacţionat la manipularea privind faptul că ar fi chemat-o aiurea la interogatoriu pe
Preşedintele Klaus Iohannis a avut o reacţie fermă, civilizată şi urbană la provocarea liderilor separatişti
Cinci diplomați ai ambasadei Federației Ruse la Chișinău au fost declarați persona non grata. Declaraţia
Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a declarat, miercuri dimineaţa, pentru Antena 3 , că va desecretizată
Share