home ECONOMIE Vartejul (II), de Adrian Vasilescu (Ziarul Financiar)

Vartejul (II), de Adrian Vasilescu (Ziarul Financiar)

Share

Americanii sunt sensibili la cuvintele folosite in comunicarea publica. Numerosi psihologi sustin ca, in actualele imprejurari din Statele Unite, care agita pietele financiare, cuvantul criza e bine sa fie evitat. Fiindca ar fi prea tare. Cuvantul turbulenta, folosit acum de foarte multa lume, li se pare mai putin socant. Numai ca acest cuvant, turbulenta, are numeroase sensuri. Dintre toate, l-am ales pe cel care mi s-a parut a fi cel mai potrivit: vartej.
Citeste editorialul aici

Citeşte şi
Organizarea consumului a devenit pentru capitalism un lucru esential. Fiindca Dumnezeu le-a dat oamenilor pofta
Dupa criza din Asia de Sud-Est, din 1997, in nenumarate dezbateri internationale, a fost fluturata
In urma cu trei saptamani, l-am abordat pe consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, si i-am
România se îndreaptă, din cauza guvernanţilor săi, spre criză. Un articol din The New York Times
Scumpiri masive la preţurile administrate la gaze şi energia electrică. După ele, vin, în şir
Semnalele multiple date de PSD privind Pilonul II ne obligă să intervenim dintr-un semiconcediu. Se
Nici nu a intrat bine în pâine, şi Cabinetul lui Mihai Tudose are primele sale
După depunerea jurământului de către Cabinetul Tudose, preşedintele Klaus Iohannis le-a dat coruptocraţilor cu tava
Din negura timpurilor, australopitecul Florin Georgescu îşi face loc în timpurile noastre prezente. El, ori
Scenarii cele mai sumbre, de faliment bugetar, ar putea să se materializeze mult mai rapid
Share