Pe scurt, Vladimir Putin e foarte slăbit. Nu mai e popular. A încercat să-şi asigure preşedinţie pe viaţă, dar Rusia nu e Coreea de Nord.
Şi nici în Coreea de Nord nu eşti sigur că eşti preşedinte pe viaţă, că îţi iau mafioţii tăi, fraţii, surorile, verii gâtul şi gata, te-ai dus.
Şarpele Ouroboros. De la Lenin la Elţîn
Una peste alta, şarpele Ouroboros îşi mănâncă în continuare coada. Lenin a fosst halit de Revoluţie. După plecarea sa şi venirea lui Stalin, teroarea a continuat înteţit.
Sistemul criminal bolşevic şi-a mâncat copii. Apoi, când i-a ajuns laţul la par, a venit Nikita Hrusciov. Deja lumea era oarecum vaccinată cu bolşevicii.
A răsuflat uşurată şi a zis: „Gata, ne mai liniştim şi noi”. Nici vorbă. După Hrusciov, lumea, care tot nu învăţase lecţia, iar a răsuflat uşurată: „Hai, că ăsta e om, nu dă cu tocul pantofului în microfon!”.
Dar nu, nu era om, era Brejnev. Ceea ce învăţase însă în timp Occidentul, în frunte cu SUA, era tehnica descurajării, pentru evitarea războiului cald, fierbinte.
Criza Coridorului Fulda
La începutul anilor 80, a fost Criza Coridorului Fulda. Este bine să ne amintim, pentru că unele lucruri seamănă. În nord-vestul Turingiei, în Republica Democrată Germană, dar şi în vestul mijlociu al URSS, Moscova a masat tancuri.
De partea cealaltă, în Republica Federală Germană, în sud-estul Turingiei, NATO a răspuns, masând trupe. Experţii militari presupuneau că sovieticii ar putea ataca prin valea de la nordul Muntelui Vogelsberg, Alsfeld, ori prin cea de la sud, Fulda. Criza a durat câţiva ani, până când Rusia s-a liniştiit, apoi Brejnev, ce să vezi?, a murit.
Aici, trebuie să înţelegem un lucru: în afară de Gorbaciov, care mai trăieşte şi acum, despre restul liderilor de la Kremlin nu ştim exact dacă au murit de moarte bună, doar presupunem.
După Leonid Ilici Brejnev, a urmat un pasaj de lideri ai serviciilor secrete: Andropov şi Cernenko, oameni în etate, care au murit rapid, degajând locul, apoi sistemul l-a ales pe Mihail Gorbaciov, prietenul oamenilor, unul dintre cei trei fraţi pătaţi (ceilalţi doi nu vom şti niciodată cine sunt).
Perestroika
Cuvântul de ordine era acum perestroika, adică transparenţă. Motivul: URSS era în faliment, trebuia să-şi raţionalizeze forţele împuţinate şi să mimeze un soi de democraţie, ca să facă pe placul adversarului geopolitic pentru o vreme.
Liderilor comunişti din statele captive li s-a spus: „Sunteţi pe cont propriu, daţi drumul la transparenţă, după modelul nostru!”.
Wojcziech Jaruzelski (Polonia), Gustav Husak (Cehoslovacia), Janos Kadar (Ungaria) au înţeles şi au trecut la reforme. I-a urmat Todor Jivkov (Bulgaria). Honeker şi Ceauşescu s-au rigidizat. Neamţul a cedat inteligent în finalul anului 89 şi a murit de cancer la ficat, pe 29 mai 1994, în Santiago de Chile. Ceauşescu nu şi a fost executat de mafioţii Rusiei.
În acest timp, noua propagandă a aceluiaşi sistem de la Moscova spunea ruşilor povestea cu Brejnev-cel-rău şi dezvăluirea nedreptăţilor făcute de acesta.
Gorbaciov era eroul Occidentului, iar nevastă-sa, raisa, patrona tot felul de evenimente culturale, inclusiv expoziţii de modă, ca o femeie de calitate ce era, nu aşa? Păi aşa, măi, puneţi botul. Şi au pus.
A urmat venirea lui Boris Elţîn, transformarea URSS în CSI şi o nouă păcăleală pentru Occident. Care a pus botul din nou, neînţelegând mutaţiile de putere ce aveau loc, criza sistemului, nici ascensiunea concomitentă a oligarhilor şi a silovikilor.
Siloviki
Din Elţin, sistemul l-a născut pe Vladimir Putin şi ai lui siloviki. Totul s-a transformat într-o mafie politico-oligarhică, având în spate un puternic aparat birocratic.
Azi, experţii ruşi sunt mai competenţi decât oricând, pentru că s-au eliberat de lentila deformată a oricărei ideologii şi îşi privesc statul-ţintă, pe care vor să-l transforme în victimă, cu maximă obiectivitate.
Îi studiază ştiinţific structuralitatea, pentru a-l destructura. Îi analizează sistemul de tratate, pentru a-l deteriora. Îi desface în feliuţe legislaţia, pentru a o transforma într-un infern inaplicabil.
Dar Putin, exponentul de astăzi al sistemului care conduce Rusia, are acum probleme interne. Popularitatea i-a scăzut dramatic. Noroc că rusul nu prea ştie că există democraţie şi nici nu prea pricepe ce înseamnă asta şi cum funcţionează ea, ca să aibă termen de comparaţie şi ţel civic.
Aşa că Vova ştie că are două posibilităţi: ori mai face o ispravă ca aceea cu Crimeea, pe care apoi o consmetizează intern şi extern, ori este debarcat. Dar încă o ispravă de dimensiunile celei cu ocuparea Crimeei nu ţine, trebuie ceva mai mare.
De ce? Pentru că el nu se mai adresează acum doar populaţiei Federaţiei Ruse, mîncate de alcoolism şi decimată de Covid (nu ştim exact care este realitatea, dincolo de statisticile oficiale, care este evident că sunt consmetizate).
Problema este că Rusia este subordonată treptat Chinei. Două exemple, în continuare.
În Kazahstan, Rusia împarte puterea colonială cu China. OTSC-ul rus a asigurat represiunea şi Kremlinul acum îl trage de mâini şi de picioare pe Tokaev, cu o puternică acoperire de intelligence. În schimb, economic, Kazahstanul este dominat de finanţa chineză.
Programul comun lunar Rusia – China, care dureaază de decenii şi urmăreşte construirea unei baze spaţiale chino-ruse pe Lună, este dominat copios, din punct de vedere tehnologic, de China. Este clar de ce, nu? Pentru că la capitolul tehnologia informaţiei China zdrobeşte efectiv Rusia, o face praf şi pulbere.
Simptomatic este că, în focul conflictului comercial generat de chestiunea licenţelor 5G, China şi-a edificat propriul ei sistem de operare, Harmony, ca să nu mai fi la mâna Google. În urmă cu câţiva ani, Rusia a anunţat şi ea că îşi va edifica un sistem de operare propriu.
A rezultat Astra Lynux, care, ca şi Android, este o dezvoltare a open source-ului Linux, dar este folosit numai de Armata Rusă. Se compară? Nu se compară, forţa economică şi tehnologică a Rusiei e minusculă faţă de cea a Chinei, care exportă Harmony, la concurenţă cu Android.
În aceste condiţii, chiar dacă are rezerve valutare enorme (acum vreo trei ani, era vorba de peste 400 de miliarde de dolari), Rusia lui Putin e în criză sistemică generalizată şi Vova are nevoie de un nou război.
De ce? Ca să demonstreze că statul pe care îl conduce nu a devenit o putere regională de mâna a doua, aşa cum este în realitate, ci e în continuare unul dintre granzii globali.
Practic, seamănă cu un meci de box între doi boxeri de categorie supergrea, SUA şi China. Numai că undeva, printre picioarele lor, se tot strecoară şi sare, încercând să ajungă la burta acestora, un boxeraş pitic: Rusia. „Măi! Măi!” – strigă acesta, cu glas subţire. „Sunt şi eu aici!” – şi din când în când cei doi de la supergrea îi administrează plictisiţi câte un bobârnac, în moalele capului, continuându-şi duelul.
Singura soluţie a Rusiei lui Putin acum e să ameninţe lumea occidentală cu un război, inclusiv unul atomic. Şi acum, ca la Fortran, să facem un da-nu scurt, cu alternativele posibile.
Dacă Moscova cedează la tactica descurajării, practicată de NATO şi SUA acum, şi nu atacă Ucraina, Putin pierde şi Rusia câştigă. După părerea noastră, va fi schimbat, pentru că popularitatea sa va fi în cădere liberă.
Într-o perioadă medie de timp după ce va fi înlăturat şi în locul ssău va fi pus Cel Nou şi Tânăr, sistemul de propagandă de la Moscova va începe să îl acuze de toate relele pământului şi îl va lăuda indirect, astfel, pe noul său ales. Lumea va răsufla uşurată şi ascensiunea Rusiei spre noi hegemonii geopolitice va continua.
Depinde numai de Occident dacă se va lăsa păcălit, în frunte cu SUA, de cântecele de sirenă pe care le va lansa Moscova, dând impresia că lucrurile se îndreaptă spre o democratizare de facto. Nu există şi nu va fi nici o democratizare, va fi un nou respiro, pe care sistemul oligarho-mafiot ce conduce Rusia şi-l va lua, ca să se regenereze şi să revină apoi în forţă.
Navalnîi? Să nu ne facem iluzii. Perioada acestuia de disidenţă seamănă oarecum cu manifestările paracivice provocatoare ale lui George Simion. L-am văzut în destule clipuri video cum provoca membrii forţelor Omon, formate de găligani antrenaţi, toţi de la un cap mai înalţi ca el.
Parcă spunea, exact ca George Simion: „Hai, nu mă baţi? Nu-mi dai una? N-ai tupeu!”. Omul, care este un ultranaţionalist, poate fi oricând adus din închisoarea sa de la Pokrov şi uns nou ţar la Kremlin, apoi va deveni, în timp, mult mai periculos şi agresiv decât Vova.
Dacă Rusia lui Putin îşi face câteva noi buzunare de şantaj în Ucraina, sancţiunile internaţionale vor fi împovărătoare. Cu cât buzunarele acestea de şantaj vor fi mai mari, sancţiunile vor fi mai dure, culminând cu situaţia ocupării întregii Ucraine.
Nu cred că poate să estimeze cineva pierderile Rusiei în urma acestei agresiuni. Pe de altă parte, Ucraina este un staat foarte mare, cu o geografie complexă, extrem de dificil de controlat.
Ca şi polonezii, despre care pe la finalul anilor 70 liderii de la Kremlin se lămuriseră că sunt „un popor anarhic”, cum au înţeles ei că e democraţia, ucrainenii au deja 20 de ani de democraţie.
Au schimbat coaaliţii de guvernare, preşedinţi, au văzut multe şi nu vor accepta jugul rusesc fără ca Ucraina, cu un păpuşat de la Moscova la putere, să nu devină un cazan sub presiune şi ruşii să nu ajungă iar la concluzia că şi ucrainenii sunt un popor anarhic.
La final cea care va avea de pierdut va fi Rusia. Înfrângerea, comparativ cu cea din Afganistan, va fi gravissimă.
Aşadar, aşa cum spuneam în titlu, Vladimir Putin, mai devreme sau mai târziu, oricum pierde, oricât ameninţă inclusiv cu un holocaust nuclear (care nu va avea loc, pentru că, repet, experţii din spatele lui sunt mult prea ccompetenţi şi lucizi pentru a-şi dori să guverneze peste o planetă devastată, riscând să moară, la rândul lor, de cancer şi buba verde).
Sistemul care-l pilotează acum pe Putin poate supravieţui, aşa cum a făcut-o, dacă, repet, lumea occidentală se mai lasă odată păcălită de cântecele de sirenă ale Moscovei, care-şi va îmbrăca din nou rochia cu sclipici şi decolteu şi se va preface că-i fată mare-n continuare.