Virgil Popescu: Suntem dependenţi de gazul rusesc, nu avem gaz destul

Share

Criza gazului, provocată de Rusia, este hârtia de turnesol care îl face pe Virgil Popescu, ministrul Energiei, să spună lucruri interesante.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat că România, deși este unul dintre cei mai importanți producători de gaze naturale, rămâne dependentă de gazul rusesc:

”România este o ţară producătoare de gaz, al doilea mare producător de gaz. E adevărat, pe perioada de iarnă ne asigurăm din import diferenţa de gaze.

Dacă ne uităm la conductele care trec pe lângă România, ajungem la concluzia că gazul care poate să vină în România, pentru a asigura necesarul pentru iarnă – acel 20-25% din import, pe perioada de iarnă – este tot gazul rusesc.

Suntem dependenţi de gazul rusesc. Deşi avem gaz, nu avem gaz suficient”, a declarat ministrul Virgil Popescu. Acesta a mai afirmat că este nemulţumit de preţul gazului, în general, nu doar de preţul gazului rusesc.

”De aceea, preţurile sunt aproximativ la fel cu preţurile de pe bursele europene, pentru că altfel ar pleca, am rămâne fără marfă”, a mai declarat ministrul.

Share