home POLITICA Viorica Dăncilă? Întreab-o despre inundaţii, că-ţi vorbeşte despre irigaţii

Viorica Dăncilă? Întreab-o despre inundaţii, că-ţi vorbeşte despre irigaţii

Share

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, întrebată fiind de culturile afectate de inundațiile puternice din ultimele săptămâni, că au existat discuții pentru… accesarea unor fonduri, pentru ajutorarea fermierilor cu culturi afectate, însă a vorbit apoi despre…programul de irigații!

Dialogul a fost fabulos. Redăm mai jos cele spuse de Veorica. Viorica Dăncilă, o agramată calificată. Proba, mai jos. Prăpăstii lingvistice

Dăncilă, despre inundaţii: “Ne-am propus ca până în 2020 să avem 2 milioane de hectare irigate”

Am vorbit cu domnul ministru, vorbesc foarte des cu domnul ministru. Sunt culturi afectate. Pentru aceste culturi am vorbit la Bruxelles, să vedem cum putem obține fonduri pentru a-i ajuta pe fermierii cu culturile afectate. Vedem aici programul pentru irigații, e un program foarte important pentru România.

Ne-am propus ca până în 2020 să avem 2 milioane de hectare irigate. Într-un an și jumătate, avem 1,2 milioane de hectare irigate, 47 de obiective de investiții noi aprobate doar în primul semestru, avem contracte de irigații încheiate 25.300 și aici vreau să precizez că acest guvern a făcut ca apa să fie gratuită până la stația de pompare. Avem 231 de stații de pompare pentru irigații și 470 de stații pentru combaterea inundațiilor.

Dăncilă, despre inundaţii: “S-au făcut pași importanți în Agricultură”

S-au făcut pași importanți în Agricultură. Este un domeniu care merge foarte bine. A adus multe beneficii fermierilor, multe care au depășit așteptările.

În cele 13 obiective strategice pe care le-am scos în parteneriatul public-privat e cuprins și canalul Siret-Baragan, de 190 km, din care 140 km în parteneriat public-privat, diferența de 50 km urmând să fie realizată de ANIF până în 2020. Acești 140 km sunt destinați pentru irigații în acea zonă importantă a țării.

Citeşte şi
Darius Vâlcov, mufat la banii statului român pentru irigații

Firma Aceti din Slatina – despre care DNA susţinea în 2015 că este controlată de Read more

Viorica Dăncilă şi Marian Oprişan, protagonişti în filme demne de cascadorii râsului

Un incompetent, Viorica Dăncilă ot Videle, şi un politruc local, Marian Oprişan ot Vancea, s-au Read more

Vine cutremurul?

Seria de cutremure de suprafaţă din judeţul Galaţi, centrate pe comuna Izvoarele, nu trebuie să Read more

România liberă traduce din presa externă incredibil de bine

Jurnaliştii români descoperă presa de peste Ocean. Şi pentru ca le place atât de mult Read more

NASA: Fiti pregatiti cu totii pentru un eventual dezastru!

NASA cere angajatilor sa-si pregateasca familiile, fie ca sunt pe Coasta de est, fie pe Read more

Cu Zona Libera, galatenii si-au facut-o cu mana lor

Domnii din CL Galati au decis locatia viitoarei zone libere, afaceristii au achizitionat repede loturi Read more

Cum sta treaba cu inundarea orasului Galati

80 - 90% din Galati este ferit de inundatii, aflandu-se la cel putin zece metri Read more

Revista presei. Am primit transa de la FMI

Boardul FMI a aprobat inca o transa, a cincea, pentru Romania, anunta Adevarul. Este vorba Read more

Revista presei. Presa dublei apocalipse

Publicatiile scriu astazi despre cresterile de preturi. Este o adevarat psihoza sa scrii despre catastrofa Read more

Ana Birchall o face ferfeniţă pe Dăncilica Minciunica

Ana Birchall o acuză pe Viorica Dăncilă că minte. "I-aș aduce aminte despre corespondența noastră Read more

Share