Violeta Alexandru spune că PSD o urăşte pentru că a produs un şoc în partid

Share

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat că implicarea sa pentru rezolvarea problemelor pensionarilor a „produs un şoc în PSD”, întrucât PSD credea că deţine monopolul comunicării cu pensionării.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Ea a arătat cum sunt manipulaţi pensionarii de PSD.

„Am produs un şoc în PSD pentru că sunt foarte corectă şi foarte accesibilă dialogului cu pensionării. Această comunicare cu pensionarii părea să fie o treabă la care se pricepe doar PSD-ul, PSD-ul ştia să spună lucruri care plăceau oamenilor, fără să le explice ce se poate şi ce nu se poate face.

Presiunea pe care o simţ este bazată pe o strategie pe care PSD o are de a nu le comunica acestor oameni informaţii corecte, să le întreţină o stare de ‘va dăm, vă dăm”. Este un discurs fals, este un discurs incorect faţă de realitatea de fapt.

Modul în care eu am comunicat, faptul că m-am aplecat asupra problemelor concrete, pe care PSD le ştia: întârzieri de luni bune, până la ani, la recalcularea pensiilor, dosare depuse pentru pensionare la care oamenii aşteptau cu lunile, toate aceste lucruri se ştiau, nu au apărut din ziua doi în care eu am ajuns la minister.

Nu le-a păsat să le rezolve, au preferat să facă legi, au preferat să le promită, au preferat să ascundă adevăratele probleme şi au întreţinut un discurs de tipul ‘va dăm, vă dăm, sigur că da, se rezolva’ şi nu au atacat problemele de fond ale sistemului, care sunt foarte grave.

Sunt foarte mulţi oameni nedreptăţiţi, care nu primesc informaţii concludente, iar eu explic cu echipa mea ce se poate, ce elemente s-au luat pentru calcularea pensiei. Este o muncă minuţioasă, care nu se vede”, a declarat Violeta Alexandru.

Share