In embed puteti urmari imagini de la diferite manifestatii mai ample ale miscarii OWS. Probabil ca la anumite ore au transmisii in direct, dar ceea ce am vazut eu sunt reportaje editate. Este evident ca baietii au niste meseriasi care se pricep la lucrurile astea.
Este clar ca noi, romanii, suntem decalati fata de americani sau vest-europeni. Avem alte probleme, alte preocupari, alt orizont de cunoastere. Daca Ocupy Wall Street va deveni o miscare sociala de amploare (pentru ca in prezent, chiar unde este, nu e destul de puternica incat sa cutremure establishmentul actual), este clar ca aceasta nu se poate intampla, in conditiile actuale, in Romania.
Oamenii nu sunt destul de saraci si disperati, inca se descurca. Pe de alta parte, in lumea occidentala deja ei reactioneaza pentru ca au o profunda cultura a protestului public, spre deosebire de noi, care dupa debutul anior ’90, am pierdut acest obicei.
Mai trebuie spus ca sunt foarte sceptic in privinta a ceea ce se intampla dupa ce miscarea devine ampla. Nu vad deloc prezenta ganditorilor care sa doctrinizeze discursul indignados-ilor din intreaga lume. De altfel, principala noastra problema azi este ca criticam un sistem, dar nu avem solutii alternative la acesta.
De exemplu, acele voci care vorbesc despre transformarea bancilor in banci de utilitate sociala, care doar sa preia si sa redistribuie banii, fara sa mai fie actualii predatori de piata, au o idee interesanta, generoasa, dar nu fac proiectii despre cum anume va functiona sistemul.
Acestea sunt conditii ideale pentru a lansa ipoteze conspirativiste. Daca este sa dam crezare vocilor care sustin ca defapt in spatele crizei sunt cei care vor sa puna stapanire completa pe lume, intr-un guvern mondial, instaurand o dictatura globala, trebuie sa spunem ca oricand OWS se poate transforma, infiltrat de servicii secrete si samasari platiti ai transnationalelor, intr-o miscare anarhica.
Intr-o astfel de situatie, exista conditiile pentru impunerea cvasiglobala a unui regim de forta, care sa stabilizeze haosul creat. Nu e nimic nou in aceasta teorie, ea a fost vehiculata deja insistent, de multa vreme. Problema este ca jurnalistii de investigatie nu ancheteaza, pentru a avea raspuns la aceasta intrebare.
