Corecţia antologică aplicată de Alina Gorghiu (PNL), în plenul Parlamentului, scandalagioaicei Diana Şoşoacă.
Vicepreşedintele Senatului Alina Gorghiu, preşedinte de şedinţă, le-a cerut, luni, chestorilor să o evacueze din sala de plen pe senatoarea Diana Şoşoacă pentru „ţipete şi urlete”.
„O să vă mai rog să nu dialogaţi cu mine din sală, atâta vreme cât respectaţi regulamentul. Fără ţipat în sala de plen, altfel vă rog să evacuaţi sala, ţipaţi la dumneavoastră acasă. Ţipaţi afară, stimată doamnă, ne dor urechile.
Rog chestorii să scoată oamenii care urlă din sala de plen. Dacă nu, vă invit să sunaţi la 112, cămaşa de forţă este disponibilă inclusiv pentru doamna Şoşoacă”, a spus Gorghiu.
Cicepreşedintele Senatului a criticat-o pe Şoşoacă, pentru trimiterile acesteia, din luarea ei de cuvânt, la „ideea de nazişti, experimente naziste”.
„Apreciez tare mult acest dialog pe final, nu apreciez deloc lansarea dumneavoastră în tot felul de fraze care cuprind ideea de nazişti, experimente naziste şi o să vă rog ca, pe viitor, dacă mai doriţi cuvântul, să vă limitaţi expunerea la ceea ce puteţi spune”, a adăugat Gorghiu.
În intervenţia din plen, Şoşoacă a afirmat, printre altele, că Legea 55/2020 privind prevenirea şi combaterea pandemiei de COVID-19 „a produs posibilitatea readucerii a concepţiilor naziste şi a experimentelor de tip Menghele”.
„Consider că această Lege 55/2020 a produs posibilitatea readucerii a concepţiilor naziste şi a experimentelor de tip Menghele, încălcându-se grav dispoziţiile codului de la Nurnberg, ale Convenţiei de la Geneva din 1949, precum şi ale Convenţiei privind drepturile omului şi biomedicină de la Oviedo, dispunându-se legalizarea experimentelor pe oameni, fără să existe niciun fel de răspundere a producătorilor de medicamente, vaccinuri şi nici a statului, ducând la pierderea a zeci de mii de vieţi.
În fapt, această pandemie SARS-CoV-2 constituie un veritabil experiment, nu am spus-o eu, o spun oamenii de ştiinţă, zeci de rapoarte în acest sens, cu repercusiuni ireversibile, cu abuzuri psiho-emoţionale, care afectează grav, pe termen îndelungat şi nelimitat, în primul rând copiii şi adolescenţii, astfel că avem afectat viitorul naţiunii”, a afirmat Şoşoacă.
La finalul şedinţei, Alina Gorghiu şi-a cerut scuze pentru „momentul lipsit de solemnitate şi decenţă, generat de un coleg”.
„Daţi-mi voie să vă cer eu scuze, în calitate de preşedinte de şedinţă, pentru momentul lipsit de solemnitate şi decenţă generat de un coleg şi să vă mulţumesc pentru disocierea de genul acesta de comportament.
Cred că e limpede cât de necesară este modificarea de regulament (al Senatului – n.r.)”, a arătat Gorghiu.