home EVENIMENT, POLITICA USR vrea confiscarea extinsă a averilor dobândite infracţional

USR vrea confiscarea extinsă a averilor dobândite infracţional

Share

Uniunea Salvaţi România (USR) a depus un proiect de lege care vizează modificarea Codurilor penale în sensul „transpunerii complete şi corecte” a directivei europene din 2014 privind confiscarea extinsă.

DONEAZĂ ACUM





PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!

Proiectul propune modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală astfel încât să se extindă aria infracţiunilor în legătură cu care să poată fi dispusă confiscarea extinsă – să se aplice pentru toate faptele penale pentru care maximul special al pedepsei este de 4 ani sau mai mare, dacă sunt susceptibile de a procura un folos material făptuitorului.

De asemenea, proiectul elimină limita de 5 ani pentru dobândirea bunurilor ce pot fi confiscate şi introduce un criteriu de apreciere constând în diferenţa dintre venituri şi „standardul de viaţă” al persoanei condamnate, putându-se include aici şi averea persoanelor asupra cărora condamnatul are influenţă.

„Această din urmă modificare se bazează pe realitatea că, de foarte multe ori, pentru a-şi ascunde foloasele infracţionale, cei care comit fapte penale achiziţionează bunuri ori plasează investiţii prin intermediul unor persoane aflate sub influenţa lor, dar care nu au o legătură directă, aparentă, cu infracţiunile în sine. Nu în ultimul rând, proiectul creează cadrul legal pentru ca instanţa să poată dispune confiscarea extinsă când are convingerea că bunurile supuse confiscării provin din infracţiuni în general, nu numai din fapte penale similare celor pentru care persoana a fost condamnată, şi introduce pentru procuror obligativitatea instituirii de măsuri asigurătorii pentru a pune la adăpost bunurile ce pot face obiectul confiscării speciale sau confiscării extinse”, a explicat USR, citată de Agerpres.

Conform sursei citate, Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţionale săvârşite în Uniunea Europeană trebuia transpusă integral în legislaţia românească până în octombrie 2015.

„Acest lucru nu s-a întâmplat, pentru că ar fi afectat unele interese, drept pentru care Comisia Europeană s-a văzut nevoită să declanşeze procedura de infringement împotriva României, ceea ce înseamnă că ţara noastră riscă sancţiuni însemnate, care pot ajunge şi la 115.000 euro pentru fiecare zi de întârziere”, se menţionează în comunicat.

USR adaugă că „puţinele modificări legislative” făcute de către autorităţile de la Bucureşti în sensul transpunerii directivei europene s-au concretizat, mai degrabă, în „piedici în calea confiscării extinse”, introducându-se în Codurile penale prevederi care „restrâng nejustificat aria de aplicare a confiscării extinse” – să poată fi confiscate doar bunurile achiziţionate cu cel mult 5 ani înainte sau după săvârşirea infracţiunii şi numai dacă au fost comise anumite infracţiuni, valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată să depăşească vădit veniturile obţinute în mod licit etc.

„Averea dobândită prin furt trebuie confiscată. Ani de zile, infractori cu legături în mediile politice au făcut averi de neimaginat pentru românii cinstiţi. Această stare de fapt trebuie să încetez şi va înceta”, a declarat preşedintele USR, Dan Barna.

Deputatul Stelian Ion a precizat că proiectul propus de USR ar oferi sistemului judiciar „un instrument foarte eficient” care să permită confiscarea extinsă în mult mai multe situaţii decât cele prevăzute de legislaţia actuală.

Citeşte şi
USR anunţă că va vota contra OUG pentru bani la presă

USR a anunţat că va vota în Parlament împotriva ordonanţei prin care Guvernul acordă presei Read more

USR condiţionează intrarea la guvernare de eliminarea pensiilor speciale

USR a prezentat o serie de angajamente de reformă, acestea reprezentând baza „pe care USR Read more

USR solicită OUG pentru desfiinţarea Secţiei Speciale

USR cere Guvernului să desfiinţeze de urgenţă Secţia de Investigare a Infracţiunilor în Justiţie (SIIJ), Read more

Gabriela Firea a ascultat melodia “Foame de bani”, în CGMB

Gabriela Firea s-a enervat iar cumplit şi, evident, s-a manifestat prin portavocea sa, viceprimarul huligan Read more

USR-PLUS se apropie în sondaje din nou de PSD

Creştere semnificativă a Alianţei USR-PLUS. PSD, în schimb, este în continuă scădere, arată cel mai Read more

Robert Negoiţă îşi face reclamă preţ de un milion de euro, măi, tată…

USR Bucureşti anunţă că majoritatea PSD-ALDE-PMP din Consiliul Local al Sectorului 3 a aprobat alocarea Read more

PNL, USR şi PLUS se aliază şi la Galaţi contra Ciumei Roşii

PNL, USR şi PLUS vor susţine un candidat comun la funcţia de primar al județului Read more

Bogdan Chirieac susţine că ar putea să fie ucis de USR

Bogdan Chirieac a avut o ieşire violentă, la România TV după ce deputatul USR Ionuţ Read more

Neculai Onţanu: Partidele de dreapta vor introduce haos în Capitală!

Fostul primar Neculai Onţanu, candidat al Partidului ADER la Sectorul 2, solicită conducerilor partidelor de Read more

USR: „Avocatul Poporului este avocatul PSD-ALDE”

Senatorul USR Florina Presadă îi solicită lui Renate Weber, care ocupa funcţia de Avocat al Read more

Share