O ştire dată de EurActiv a făcut furori în ultimele 24 de ore: armele nucleare ale Statelor Unite de la baza NATO de la Inçirlik ar fi în curs de mutare în România. Imediat, mass-media s-a împărţit în patru.
Cum, nu în două, cei pro şi cei contra? Nu, desigur, în patru, pentru că trăim vremuri speciale, în care diversiunea şi intoxicarea sunt la mama ei acasă.
Ignorând faptul că EurActiv nu a făcut decât să informeze, prima categorie de organe de presă susţine că este vorba despre o diversiune rusească, pentru că expune România la nivel global, în condiţiile în care este imposibil să muţi aşa, pocnind din degete, un arsenal nuclear.
A doua categorie susţine, din contră, că lucrurile stau taman pe dos. A treia categorie se uită la primele două şi le spune: Bă, proştilor, Gheorghi Gotev de la EurActiv.com, care a scris asta, e securist bulgar vechi, potolée! A patra categoria, în fine – şi destul de rară prin mass-media, consemnează faptul de presă de neevitat şi încearcă să afle adevărul, aşa cum este normal.
Pentru că adevărul cu armele nucleare de la Inçirlik, la doi paşi de graniţa Georgiei, adică foarte aproape de Transcaucazia rusească, şi la 100 km de graniţa Turciei cu Siria, este relativ şi complex.
În primul rând că aceste rachete nucleare sunt cu rază scurtă de acţiune, de vreo 350 de kilometri, ceea ce înseamnă că eventuala lor mutare de la Inçirlik la Deveselu sau în altă parte prin ţara noastră le-ar schimba complet raza de acţiune şi, deci, rolul eventual.
În al doilea rând că la instalarea lor (despre care se presupune că ar fi avut loc) la Inçirlik, nici SUA, nici NATO nu au confirmat sau infirmat faptul în sine oficial, în pofida informaţiilor apărute în presă.
Simptomatic pentru ceaţa care bântuie acest subiect, despre care jurnalistul (aşadar, profesionistul din mass-media care caută adevărul) încearcă să afle cum este, e ştirea aceasta de pe Business Insider, A briefing for Congress on possibly moving the US’s nuclear weapons from Turkey’s Incirlik Air Base, care ulterior a fost completată cu următoarea corecţie (exact aşa şi nicicum altfel):
CORRECTION: An earlier version of this post claimed that the Congress was briefed on the information below. The Congressional Research Service did compile this report for the benefit of congress, but they were not formally briefed.
Adică:
CORECŢIE: O versiune anterioară a acestei postări a afirmat că Congresul SUA a fost informat asupra chestiunilor de mai jos. Serviciul de Cercetare al Congresului nu a compilat acest raport pentru a fi adus în atenţia Congresului, dar membrii acestui serviciu nu au fost formal informaţi.
Clar şi limpede: nu se înţelege nimic din poziţia Congresului, nici măcar dacă congresmenii au fost sau nu informaţi. Business Insider susţine că armele nucleare de la Inçirlik ţin de vremurile Războiului Rece şi că au reprezentat un soi de commitment formal, la vremea respectivă, al SUA faţă de NATO. Acum, explică publicaţia, armele nucleare din Turcia oricum nu mai corespund contextului geopolitic actual şi oricum, pentru ca ele să reprezinte ceva, ar trebui să ajungă în altă bază militară:
So the bombs that sit in Incirlik can’t actually be used, or they would have to be hauled to another base first.
Articolul de pe Business Insider poate fi citit. Unde este, aşadar, diversiunea? Noi credem că ştirea în sine, dată de un jurnalist, fost sau actual ofiţer acoperit de informaţii, nu este în sine o diversiune, pentru că în acest moment marile diversiuni nu se mai fac neapărat pe ştirea pură de presă. The main diversion este, oricum, faptul că a apărut un florilegiu întreg de părerisme, din care fiecare scoate exact ce vrea, interpretând lucrurile în bine sau în rău.
În România, interpretând lucrurile în bine sau în rău pentru România. Orice e rău, dacă vrei să interpretezi astfel, şi că avem arme nucleare americane pe teritoriul nostru, şi că nu avem. În primul caz, e rău că suntem vizaţi direct de eventuale măsuri de răzbunare, tot cu arme nucleare.
În al doilea, e rău că nu avem şi nu suntem apăraţi. Invităm cititorul să facă un joc logic cu oarecari valenţe intelectuale, căutând argumentele adecvate pentru a susţine că e bine că avem, respectiv că nu avem arme nucleare pe teritoriul ţării.
Hai să discutăm puţin serios despre arme nucleare. Doctrina descurajării credibile
Toţi cei care gândesc astfel, pe jocuri logice formale, adresate presupusului consumator de pastile intoxicante media, nu au auzit sau ignoră doctrina descurajării credibile (credible detterence theory), prezentă cumva în Strategia Naţională de Apărare.
Să explicăm puţin ce reprezintă această doctrină. Doi mari strategi ai politicii americane din timpul Războiului Rece, Henry Kissinger şi Zbigniew Brzezinski, au fost, cel puţin de ochii opiniei publice, artizanii acestei doctrine.
De fapt, tipul deştept care a lansat această teorie este un strateg militar american:
… A credible nuclear deterrent, Bernard Brodie wrote in 1959, must be always at the ready, yet never used…
În 1966, Thomas Schelling, un economist american, laureat al Premiului Nobel, lansează ideea că…
… military strategy can no longer be defined as the science of military victory is presented. Instead, it is argued that military strategy was now equally, if not more, the art of coercion, of intimidation and deterrence.
Una peste alta, dincolo de asfixierea economică la care a ajuns URSS între anii 1986 şi 1990-91, militaro-strategic URSS a fost învinsă de SUA pentru aceste considerente de descurajare credibilă, care au funcţionat perfect. Acum, să adaptăm această teorie puţin la ce se întâmplă cu noul agresiv al lumii, Vova Putin, şi vom înţelege care este rolul armelor nucleare.
Indiferent unde sunt ele acum sau vor fi, la Inçirlik sau Deveselu. Dacă vom afla vreodată, jurnalistic, cum stau în realitate lucrurile.