Udrea, Năstase, Corlățean au fost plătiţi să ţină cursuri la Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”, în desfiinţare

Share

Elena Udrea, Victor Babiuc, Adrian Năstase, Aspazia Cojocaru, Mircea Coșea, Titus Corlăţean, Dan Drosu Șaguna, Ioan Mircea Pașcu, Rodica Stănoiu sunt printre “profesorii” care s-au manifestat la Universitatea Creştină Dimitrie Catemir.

Aceasta a publicat un anunț-șoc. Spală putina: nu va mai înscrie studenți în anul I. Universitatea a angajat în timp politicieni, pe care i-a adus la catedră. O problemă de imagine care acum ar putea fi decontată.

Este o metodă de a da poate şpagă unor politicieni, pentru a-i câştiga de partea ta şi a-i transforma în lobbyşti, în mediul politic, în procesul legislativ şi de guvernare.

Mesajul că una din cele mai profitabile universități private din România, în urmă cu 15-20 de ani, spune că afacerea cu diplome nu mai este profitabilă.

„Pentru anul universitar 2022-2023 nu se organizează concurs de admitere la programele de studiu din cadrul Universitatii Creștine ‘Dimitrie Cantemir’ din București”, scrie mare, la capitolul „Admitere”, de pe site-ul Universității Creștine Dimitrie Cantemir.

Mai puneţi şi voi nişte virgule, acolo, odată la două-trei cuvinte, că sunteţi instituţie academică, nu tonetă de îngheţată.

La prima vedere, am crezut că universitatea va accepta pe oricine a trecut bacalaureatul și nu mai e nevoie nici măcar de concursul de dosare, istoriseşte Newsweek.

Apoi, am sunat la Facultatea de Administrare a Afacerilor, unde am întrebat despre condițiile de intrare în anul I. Răspunsul a fost foarte clar: NU se mai fac înscrieri pentru studenții de anul I.

Universitatea dă vina pe climatul economic nefavorabil și pentru faptul că numărul elevilor care iau bacalaureatul este tot mai mic.

S-ar putea însă să fi contat și problemele de imagine pe care Universitatea le-a tot adunat, în urma legăturilor pe care le-a avut cu lumea politică.

Și astfel acum, când sunt mai puțini potențiali studenți pe piață, aceștia să evite Universitatea Creştină.

Fostul premier Năstase are o carieră universitară de peste 30 de ani. Chiar dacă a fost exclus din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti, după condamnare, Adrian Năstase este unul dintre profesorii universităților „Dimitrie Cantemir” şi „Titu Maiorescu”, scria în anul 2013 un site de știri apropiat fostului premier.

În anul 2012, Ponta ajungea premier și o desemna pe Corina Dumitrescu în poziția de ministru al Eduicației.

Ea declara într-o conferinţă de presă că premierul desemnat Victor Ponta “a debutat în viaţa academică la universitatea noastră”(Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir – n.red.).

Clar, nu? Corina Dumitrescu, soţia unui fost deputat FSN, PD, apoi PSD, Cristian Dumitrescu, este rectorul acestei instituţii de învăţământ.

Ea nu a oferit alte detalii legate de poziţia pe care ar fi ocupat-o liderul PSD şi nici perioada în care acesta ar fi fost colaborat cu Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”. Titus Corlățean a mai predat şi el la această facultate, fiind lector.

Share