home CORUPTIE, POLITICA TeleormanLeaks. Cât durează să te plimbi prin vila nesimţită a lui Dragnea?

TeleormanLeaks. Cât durează să te plimbi prin vila nesimţită a lui Dragnea?

Share

În valiza cu documente TeleormanLeaks din contabilitatea societăţii Tel Drum, intrată în posesia jurnaliştilor de la Rise Project, se aflau şi planurile unei reşedinţe de vacanţă ridicate la malul Mării Negre.

Reporterii „Adevărul“ au reuşit să găsească construcţia, care corespunde şi în realitate schiţelor cadastrale.

TeleormanLeaks. E la fel şi în realitate, nu numai în documente

Conform dezvăluirilor făcute de Rise Project, în valiza tTeleormanlLeaks, plină cu documente ale companiei Tel Drum, se afla şi o mapă roşie, în care au fost găsite 5 coli A3 cu „un proiect faraonic, mai înalt cu două mansarde decât palatul existent la Aleandria al socialistului-şef.

Sunt cinci niveluri, casa liftului, iar releveele adună împreună 1.015 metri pătraţi utili. Este vorba despre o „vilă privată în Mamaia”, care ar fi proiectată chiar şi cu o cameră de 11,6 metri pătraţi rezervată majordomului.

Construcţia are, aşa cum se vede în planurile respective, 13 camere, 12 băi, 4 bucătării etc., iar toată construcţia ar fi fost plătită de compania Tel Drum. Luând în calcul planurile prezentate şi expertiza unor specialişti în domeniu, vila a fost construită şi este funcţională la numai 200 de metri de plaja din zona Mamaia Nord.

Patru nivele, seamănă cu viloiul din str. Al. Contantinescu, din Bucureşti

Construcţia de tip bloc se înalţă într-adevăr pe patru nivele, ultimul fiind o terasă de unde poţi privi Marea Neagră în toată splendoare ei. Administrativ, construcţia se află pe teritoriul oraşului Năvodari, adresa de acolo fiind Mamaia Sat, strada D14.

Dar lumea preferă să-i spună „Mamaia Nord”. Zona este una rezidenţială, plină de vile construite în ultimii ani, cu drum asfaltat până în promenada care desparte cartierul de nisipul fin al plajei.

Citeşte şi
~Otelul, in grupa cu Manchester, Benfica si Basel~cum s-a refugiat Casa Regala din calea jefuitorilor
Primul esec imobiliar: un proiect de cinci milioane de euro de langa Bucuresti nu va
Gogoşile lui Dragnea au fost primul şoc administrat de liderul PSD ieri. El însă a
S-a terminat cu Liviu Dragnea. Începe TeleormanLeaks.O geantă cu mii de documente sensibile despre afacerile
Ambasada Danemarcei trolează subtil PSD-ALDE, cu ocazia alegerilor europarlamentare:„Va fi o duminică fierbinte.Şi după?Posibil să
Liderul Pro România, Victor Ponta, a declarat că ştie de la "prieteni şi colegi din
Președintele PSD Liviu Dragnea a declarat că ideea de schimbare a majorității parlamentare după alegeri,
Jurnalista de la Liber în Teleorman, Carmen Dumitrescu, analizează profilul mitomanului Liviu Dragnea, după ce
Dragnea a inventat un bătrân despre care a afirmat că ar fi bătut de protestatari.
Rareş Bogdan a vorbit la mitingul PNL de la Iaşi. Ocazia a fost potrivită pentru
Share