Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este uin brontozaur cu plăci groase de piele de 30 de centimetri. Sub aceste plăci groase de tegument nesimţit, se află alte plăci osoase.
Ziarul de Vrancea despre tata: Seniorul profesor Aurel Budescu
Nici un magistru de şcoală generală sau de liceu nu a reuşit să le străpungă. Nici cu suliţele ideilor, nici cu lumina gândirii. Sub acest plăci este întuneric. Beznă. Bezna ignoranţei şi a inculturii. Străbătute de vinişoare de mărturie mincinoasă. Iată declaraţia lui Tăriceanu:
Profesorii au 4 luni de vacanţă! Nu sunt justificate majorările salariale. Pentru ce trebuie spor de solicitare neuropsihică? În invăţământul preuniversitar, programul nu e de opt ore pe zi. Dacă pui la cap toate vacanţele, ai patru luni de vacanţă pe an. Patru luni de vacanţă. Eu nu găsesc că sunt justificate unele din aceste majorări. Am văzut, de exemplu, la Educaţie, spor de solicitare neuropsihică.
Tăriceanu sau ce să-i ceri lui Jaravete altceva decât să fie mârlan
În clasele a treia şi a patra, aveam un coleg de şcoală generală, numit Valentin Jaravete. Era golanul clasei. Eu stăteam numai pe 10, când luam 9 eram supărat. Jaravete avea, de obicei, 2, 3 sau 4. Era în Walhalla.
Întâmplător, acum câţiva ani, am aflat ce face Jaravete. În 2007, era poliţist comunitar. În această calitate, a agresat o femeie, care i-ar fi ocupat locul de parcare cu maşina ei. Brontozaurul conducea o maşină de valori. „Spune merci că nu-ţi dau cu spray în ochi”, i-a spus Jaravete. În 2013, insul a devenit consilier judeţean PP-DD.
Ce înseamnă asta? Fără îndoială, el, golanul clasei, acum conduce. E politician, bei! Şi nu e singurul. Ce respect să aibă acest om pentru Educaţie? Nici unul, evident. Aşa şi Tăriceanu. Reţineţi aceste nume, sunt de aceeaşi teapă: Tăriceanu şi Jaravete.
Domnule Tăriceanu, cât munceşte un profesor şi cu ce anume, nu veţi înţelege
Organic, natural, am văzut până la 18 ani cum este viaţa unui profesor. Stă în concedii, însumat, patru luni pe an? Haida-de! Călin Popescu Tăriceanu ăsta ar trebui luat, dat cu capul de cartea de română sau de matematică, apoi pus să mai vorbească o dată. Şi figura repetată până nu mai spune prostii.
Mama a fost profesoară de Matematică la Liceul „Al. I. Cuza” din Focşani. Era recunoscută ca fiind, la capitolul „tehnica predării”, cea mai bună. Chiar dacă alţii luau clasele de ştabi, mama te învăţa carte. Era excelentă.
Secretul ei? Unul ca Tăriceanu ar spune:
Patru luni de vacanţă pe an, minte odihnită.
Aşa? Mama se trezea dimineaţă, se ducea la ore. Intra în clasă la ora opt dimineaţa. La ora 13.00 sau 14.00, ieşea stoarsă. Asta în zilele în care nu avea cursuri împrăştiate şi dimineaţă, şi după-amiază. Când nu preda şi era acasă, îşi făcea temele. Până-n creierii nopţii. A doua zi o lua de la capăt, de luni până sâmbătă. Tăricene, n-ai muncit dumneata în toată viaţa cât a muncit mama într-un an…
Seniorul Budescu
Dacă mama a fost o studentă strălucită a lui Miron Nicolescu (Solomon Marcus a început prin a fi asistentul acestui mare matematician), tata a fost pur şi simplu cel mai bun. A făcut Literele la Iaşi, în timpul războiului.
Călinescu şi Iorgu Iordan l-au vrut asistent. I-a refuzat pe amândiu. Aşa a ajuns Al. Piru asistentul lui Călinescu. Primul liceu unde a predat tata, în anii 50, a fost la Mărăşeşti. A vrut să-i înveţe carte pe pâine. A reuşit să facă un oraş întreg golanizat de război să-l urmărească, să-l omoare. A fugit pe jos, până la Putna Seacă, unde a sărit din mers într-un tren de Focşani.
A ajuns apoi profesor de Română la Liceul „Unirea”. În 1968, a devenit director. A fondat ediţia postbelică a „Revistei Noastre”, una dintre cele mai bune publicaţii literare şcolare româneşti. Prof. Dr. Univ. Ioan Pânzaru, fost decan al Facultăţii de Litere de la Universitatea din Bucureşti, a deprins pasiunea pentru Limba şi Literatura Română cu tata.
Ilegalismul bibliofil. O lecţie pentru Tăriceanu
Actorii Cornel Coman şi Emanoil Petruţ au deprins arta rostirii textului cu tata. Sunt numai trei dintre sutele de nume mari pe care le-a format ca oameni. Şi din miile de elevi pe care i-a şcolit pentru viaţă până când s-a pensionat, în 1986.
Dar asta nu e de-ajuns, Tăricene. Ia aminte. În anii 50, tata şi colegul său de cancelarie, Ion Leu, profesor de Română – Rusă, au aflat o veste cumplită. Sute de volume preţioase din Biblioteca liceului urmau să fie puse pe foc de comunişti. Literatură decadentă.
În complicitate cu bibliotecara Lileta Popa, cei doi, cu buzunare false cusute pe interiorul paltoanelor, au început. Pe o iarnă grea, noapte de noapte, duceau cârţi vizate de cenzura comunistă şi le ascundeau în propriile lor biblioteci. După 1989, ambii le-au returnat Liceului „Unirea”.
Manualele nepublicate ale tatălui meu
Când s-a dus tata, am intrat în sanctuarul biroului său. Am descoperit manualele de română succesive conspectate, adnotate cu notiţe în diferite culori. În plus, tata a scris mai multe carnete de notiţe, care sunt adevărate cursuri de Limba şi Literatura Română.
Cu un scris mărunt, sofisticat, dar ordonat şi tenace, tata rescria manualele comuniste din timpul său. De exemplu, foştii săi elevi ţin minte că tata le-a predat despre poetul Ion Caraion când acesta era interzis de cenzura comunistă.
Mă gândesc uneori să găsesc un editor care să publice manualele nepublicate pe care le-a scris tatăl meu, ca să-şi predea lecţiile. Muncea 12-16 ore pe zi. Îşi spunea lecţiile, pendulând prin cameră ore în şir. Covorul din camera sa avea o dâră tocită de la urmele paşilor săi. Dinspre uşă spre colţul dinspre geam al biroului.
Domnule Tăriceanu, se aude? Sunteţi un mistreţ toxic. Când horcăiţi dv. măgării incomensurabile, se întunecă afară şi plouă. Natura participă în felul ei la aculturalitatea dv. Spală mizeria pe care o lăsaţi în atmosferă când exhalaţi cuvinte. Să vă fie ruşine.
nota: Această postare are elemente de pamflet şi trebuie tratată ca atare.