Exista unele lucruri care ne obliga uneori sa iesim din termenii unei campanii de presa, oricat de mult am marsat si vom marsa pe ea. Pana la urma, este si un blog de economie, si unul de politica. Un astfel de fapt s-a petrecut azi.
Asa cum a mai procedat si alta data, Calin Popescu-Tariceanu s-a stropsit la Comisia Europeana, asa cum puteti constata aici.
Dincolo de consideratiunile de gen „foarte bine le-a facut celor de la Comisie” sau, din contra, „foarte bine-i face Comisia lui”, care nu ma intereseaza, foarte grav este ca un om care detine o astfel de demnitate in stat vorbeste astfel public.
Tariceanu ar trebui sa stie ca dna. Nelie Kroes, comisar pentru concurenta, ca si Directoratul care a pus conditii la contractul Ford – Automobile Craiova SA (ACSA), de cate ori fac o miscare, consulta experti si juristi care sunt, in majoritatea lor, mai competenti decat multi dintre omologii lor din Executivul de la Bucuresti.
Domnul premier ar trebui sa stie ca Nelie Kroes poate deveni, in urmatoarele luni, cosmarul sau preferat, pe alte subiecte referitoare la privatizari ciudate, tipic romanesti, aflate in ancheta CE.
Tariceanu ar trebui sa fie constient ca responsabilii directoratului condus de dna Kroes nu spun si nu fac nimic care tine de indatoririle lor de serviciu fara sa se acopere pe toate partile.
Ma mir ca nu stie dl. prim-ministru ca functionarii din CE sunt organizati pe 16 nivele ierarhice si cunosc legialatia europeana asa cum demnitarii nostri nu o vor cunoaste niciodata pe cea romaneasca.
Daca Comisia Europeana a ajuns la concluzia ca, scutind de datoriile la stat Ford, in achizitionarea datornicei ACSA, Guvernul acorda un ajutor de stat care incalca normele europene, inseamna ca asa stau lucrurile. La Bruxelles lucrurile merg altfel decat la Bucale.
Pe de alta parte, daca dlui Tariceanu si dlui Athanasiu de la AVAS, precum si dlui. Vladescu de la Comisia de privatizare ACSA, le mergea smecheria, Ford obtinea o externalizare, si cele 27 de milioane de euro, datoriile ACSA, ar fi fost platite de noi, din buzunarele noastre, in loc sa fie suportate de musteriul Ford.
In negocierile cu Executivul de la Bucuresti, compania americana a discutat probabil de pe pozitii forte, pentru ca stia cu ce fel de negociatori slabi are de-a face. Altfel nu se explica bucuria cu care Tariceanu a anuntat, indirect, externalizarea de la Ford a 27 de milioane de euro, iar cand a intervenit Comisia Europeana a strigat de nasturi-nasturei, de parca i s-ar fi furat jucaria preferata.