Suntem în recesiune tehnică, adică suntem pe scădere economică de două trimestre, deci de la începutul acestui an. Aceasta înseamnă că am fost minţiţi de Institutul Naţional de Statistică, adică de Guvern, că o ducem bine, că nu suntem în recesiune economică, că suntem pe creştere, când de fapt o ducem rău (suntem în recesiune economică) şi guvernanţii simulează că o ducem bine, dând pomeni electorale.
Grupul select şi destul de exclusivist al jurnaliştilor de economic şi financiar din România discută de mai mult timp despre această posibilitate.
Comportamentul ilogic al Cabinetului Ponta, de la începutul acestui an încoace, vizibil disperat să obţină cât mai repede lichiditate, dovedea că această lichiditate, în pofida anunţurilor triumfaliste oficiale, e în cădere.
Singurele iniţiative economico-financiare cât de cât coerente (dar prosteşti) ale Executivului se rezumă la următoarea caracterizare, prin câteva cuvinte:
„Cum să strângem bani de la populaţie, direct sau indirect?”
În primăvara anului 2012, când hoardele pesediste ocupau Palatul Victoria şi celelalte instituţii guvernamentale, România era pe creştere economică şi era exemplu în Europa. Banca Mondială şi FMI ne lăudau.
Motivul: Cabinetul Boc (cu asumarea răspunderii de către preşedintele Băsescu) îşi asumase scăderea pensiilor şi salariilor bugetarilor în anul 2009 şi mizase pe investiţii. Efectul era vizibil la nivel macro şi urma să devină vizibil la nivel micro în şase luni, un an. Dar era prea târziu.
O dată cu venirea lui Victor Ponta premier, a început căderea. Punct de inflexiune. Restul a fost triumfalism guvernamental, cu Cabinetul Ponta lăudându-se de fapt:
„Uite, maşina aceasta, căreia noi îi punem frână cu spor, merge”
… adică: încă merge, în pofida faptului că, încetinind, este clar că se va opri, mai devreme sau mai târziu.
Situaţia ingrată în care suntem azi noi, în România, merge până la aceea că, chiar dacă mâine ar veni un executiv responsabil, iar aceşti guvernanţi iresponsabili şi incompetenţi vor trece în opoziţie într-o zi, ei vor începe din nou să spună despre guvernanţii de atunci, când se vor lua noi măsuri inevitabile de austeritate economică:
„Vă bagă mâna în buzunaaaar! Ţara e în pragul falimeeeentului!”
, aşa cum au făcut şi începând din anul 2009 şi mai ales 2010. Precedenta criză a avut două componente: criza globală externă şi criza internă, generată de incompetenţa Cabinetelor Tăriceanu, care au prăpădit bani, pentru ca actualii guvernanţi să rămână la putere.
La fel, acum criza în care intrăm are tot două componente: criza globală şi criza internă, generată de incompetenţa Cabinetului Ponta.
Să ne dorim ca în viitor să avem un guvern responsabil, care să ne scoată din nou dintr-o situaţie-limită şi să fie huiduit din nou de aceşti huligani politici iar, care să vină iar la putere şi să stopeze ţara din avans?
Poate că ar fi mai bine ca autorii Puciului Borfaşilor din 2012, aceiaşi care acum trimit în criză ţara, să-şi ducă destrucţia până la capăt şi românii să se lămurească pentru totdeauna ce poame sunt aceştia. Poate că aşa vom ieşi de pe această bandă a lui Moebius.

Anonim: Un guvern de dreapta, avand ca forta directoare un tip de factura lui Traian Basescu, care a fost elementul motrice al gestionarii corecte a debutului crizei, incepand din anul 2009 si pana in prezent.
In 2012, cand au venit acesti sicofanti la putere, deja eram pe crestere, asa cum am scris si mai sus. Acum, ne ducem drept in bot. Daca nu vine un executiv responsabil, care sa ia masuri de dreapta, am cam bagat-o cu totii pe maneca.
Noi am incercat mai sus sa explicam altceva: ca, chiar daca acel cabinet responsabil de dreapta (am avea iar norocul si) ar fi la putere in Romania, propaganda stangii reactionare ne va spune din nou ca tara e in haos si se prabuseste din cauza guvernantilor iresponsabili si coruptii.
Multa lume va crede ca asa stau lucrurile, asa cum a crezut si data trecuta.
Hmmm, acum vin și eu cu o întrebare… sau mai multe… Cine ar trebui să vină la guvernare pentru a scoate România din această situație ??? Avem oameni competenți să facă acest lucru ???