CURS, compania de sondaje deţinută de Ioşka Buble şi pesedista Diana Tuşa, lansează un sondaj care acreditează poate o falsă realitate.
Potrivit unui sondaj CURS de tip Omnibus, PNL începe să se erodeze, ajungând la un scor de 32%, în timp ce principalii săi competitori, PSD, respectiv USR-PLUS, se află în creştere.
Ciudat este că acest sondaj este credibilizat de faptul că, după ce a deformat realitatea politică ani în şir, la alegerile locale, exit-poll-ul la care a contribuit a fost relativ legat de rezultatele finale constatate de opinia publică.
Conform sondajului CURS, citat de Stiripesurse.ro, via Adevărul, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, PNL ar obţine 32%, în timp ce PSD ar obţine 29%.
În acelaşi timp, alianţa USR-PLUS ar obţine 16%. În partea inferioară a clasamentului se regăseşte PMP, cu 7%, iar Pro România ţine aproape cu 6%, în timp ce UDMR se menţine la scorul obişnuit de 5%.
Practic, toate cele trei partide vor trebui să lupte pentru a trece pragul electoral. Date tehnice ale sondajului CURS: – Universul de eşantionare: populaţia adultă rezidentă în România, în vârstă 18 ani şi peste – Volumul eşantionului: 1067 respondenţi, votanţi în vârstă de 18 ani şi peste – Tipul eşantionului: probabilist, multistadial, stratificat – Marja maximă de eroare la nivelul întregului eşantion: +/-3% la un nivel de încredere de 95% – Metoda de culegere a datelor: faţă-în-faţă, la domiciliul respondenţilor – Validarea eşantionului: s-a realizat pe baza ultimelor date INS. Datele sunt neponderate – Perioada de realizare: 1 – 10 noiembrie, 2020.
