Daniel Marius Morar este nativ leu. S-a născut pe 16 august 1966 în Luduş. În august, dar în anul 2005, a fost numit procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
De atunci, a făcut un soi de apostolat printre procurorii români de după decembrie 1989, fiind cel mai proeminent exponent al procurorului de tip nou, din mandatele lui Traian Băsescu, care n-are mamă, n-are tată şi anchetează pe oricine.
Menţionată în Raportul MCV, DNA este instituţie-model în România pentru lupta anticorupţie. La începutul acestui an, s-a vădit un comportament ciudat la el: când în sfârşit, după aproape un an de lupte politice, Victor Ponta a nominalizat pare-se pentru DNA un sucesor al acestuia probabil potrivit pentru funcţie, pe Laura Codruţa Kovesi, Morar a acuzat intervenţia politicului în Justiţie. Când actorii din sistem au reacţionat, şi-a prezentat demisia, cu declaraţii ironice, făcute cu limbă ascuţită.
Daniel Morar susţine că la DNA trebuie să fie procuror şef tot un procuror din cadrul DNA – pentru că el cunoaşte cel mai bine specificul instituţiei, nu din afara acesteia. Trecem rapid peste faptul că un observator obiectiv ar putea să spună, asemeni, că la Curtea Constituţională ar trebui să fie un constituţionalist, nu un fost procuror anticorupţie.
Daniel Morar nu înţelege că regulile legale de funcţionare a Justiţiei sunt mai presus de ambiţiile, grijile, simpatiile şi preferinţele sale inflexibile, radicale. Conform legii, ministrul Justiţiei propune pentru DNA (nu numai pentru DNA, dar nu aceasta e acum tema) un procuror sau un judecător, Consiliul Superior al Magistraturii avizează (favorabil sau nefavorabil) nominalizarea, iar preşedintele semnează sau nu semnează numirea sa. Simplu, clar, scurt. Nimic altceva. Nu scrie nicăieri că noul procuror şef al DNA trebuie să fie ales dintre procurorii DNA.
Să detaliem puţin grijile şi preferinţele lui Daniel Morar. Se pare că grija lui Morar ar fi că urmaşul său nu va mai fi la fel de intransigent ca el şi preferinţa lui ar fi ca, din acest punct de vedere, urmaşul său să fie un fost subordonat de-al său. Până aici totul este în regulă. Manifestarea sa publică, determinată de grijile şi preferinţele sale, este însă peste demnitatea sa.
În primul rând, fostul procuror-şef al DNA nu are nici un rol în nominalizarea urmaşului său. Mai ales dacă era detaşat procuror-şef la Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, era bine să nu iasă în decor astfel.
În al doilea rând, răspunderile stabilite legal sunt clare şi sunt răspunderi politice. Ministrul Justiţiei răspunde pentru faptul eventual că a nominalizat în funcţie un incompetent. Mona Pivniceru a plătit deja, demisionând. Că în aceste condiţii USL a înţeles să o trimită la CCR, ca pe dl. Goe, aceasta e eroarea unor politicieni. La fel şi preşedintele, dacă a semnat numirea. Anterior, pe Ioan Irimie l-a respins. Asemeni şi CSM, dacă a avizat pozitiv un astfel de personaj. Pe Ioan Irimie şi Tiberiu Niţu i-a avizat negativ.
Oricâte seisme ar putea produce o eventuală numire a unui controlat politic la DNA, sistemul trebuie să funcţioneze conform legii şi sperăm că astfel vor şi sta lucrurile. Iar dacă legal şi transparent în fruntea DNA va ajunge o loază, un incompetent sau un om controlat, fie şi Codruţa Laura Kovesi, cu toate bufniţele ei de birou cu tot, atunci fiecare dintre actorii instituţionali implicaţi va trebui să dea socoteală.
Ministrul Justiţiei că a nominalizat un astfel de personaj. CSM dacă l-a avizat favorabil. Preşedintele pentru că a semnat numirea. Nu există însă şi o răspundere succesorală a fostului procuror şef. Evident, dacă Kovesi nu va performa, va ieşi scandal, actorii politici se vor poziţiona, va curge apă pe Dâmboviţa, Comisia Europeană va reacţiona ş.a.m.d. Va fi scandal din nou. Dar aceasta este politica.
Dar totul trebuie să fie fundamentat pe lege. Credem că azi legea, nu aranjamentele politice oneroase (adică politicianiste) l-a pus la colţ pe Daniel Morar. Are 46 de ani. Când îşi va termina mandatul la CCR va avea 55.
Un procuror rigid, intransigent, ardelean din Luduş s-a izbit de regulile sistemului politic democratic şi a fost pus la colţ. A ajuns, până îşi va începe mandatul la CCR, consilierul fostei sale omoloage de la CSM, Oana Hăineală. E neplăcut. Şi-a făcut-o însă cu mâna lui. Acum ar trebui, în sinele său, să înţeleagă şi să-şi revină. România are nevoie de domnia-sa în continuare.