home ECONOMIE, POLITICA Senatul SUA a aprobat intervenţia în Siria

Senatul SUA a aprobat intervenţia în Siria

Share

Comitetul pentru Relații Externe al Senatului Statelor Unite a votat cu 10-7 în favoarea unei operaţiuni militare de răspuns la atacul mortal cu arme chimice al forţelor guvernamentale siriene, de luna trecută. Senatul în plen va vota pentru sau contra acestei măsuri militare săptămâna viitoare.

Votul a venit după ce senatorul republican de Arizona, John McCain, a ridicat obiecţiuni asupra unui proiect anterior de rezoluţie.

Syria Live. (Reuters)
Live coverage of the international response to the Syrian crisis, including new allegations of the deadly use of chemical weapons.

Rezoluția, dacă va fi adoptată și de Senatul în plen, i-ar permite lui Barack Obama să ordone desfăşurarea unei acţiuni militare contra Siriei, atâta timp cât aceasta nu depăşeşte 90 de zile şi nu implică acţiuni militare la sol ale trupelor americane, în aşa-numitele “combat operations”. Preşedintele democrat al Comitetului, senatorul Bob Menendez, precum şi omologul său, şeful senatorilor republicani din comisie, senatorul Bob Corker, au parafat rezoluția.

Este prima dată când legiuitorii autorizează o operaţiune militară, după octombrie 2002, când George W. Bush a primit permisiunea să invadeye Irakul.

citește și:
Obama: it’s the world’s ‘red line’ on Syria; Senate panel backs plan for military strike (CNN)
What’s the evidence of Syrian chemical weapons attack? (CNN)
Senate panel votes to authorize Syria strike (FoxNews)
Senate panel approves resolution on Syria military strikes (Reuters)

Share