Senator PSD despre jurnaliştii acreditaţi: “Ciobanii ăştia!”

Share

Deranjat de prezența presei, Tit Liviu Brăiloiu, senator PSD de Constanța, a avut o ieșire nervoasă față de jurnaliști. Aceștia i-au luat declarații ministrului Apărării, Mihai Fifor.

Mihai Goţiu a fost bătut de Mirel Palada, în pauza publicitară, la B1 TV

„Ciobanii ăștia!” – a spus social-democratul. Ulterior, întrebat de jurnaliști de ce i-a catalogat în acest fel, senatorul PSD a încercat să nege. Aceasta până când i s-a spus că există dovada spuselor sale. Brăiloiu nu este la prima ieșire nepotrivită în incinta Parlamentului.

Senator PSD care invocă uitarea. Jurnaliştii, nişte ciobani

Prezenți la Comisia de Apărare din Senat, unde a fost avizat pozitiv proiectul privind achiziționarea rachetelor Patriot, jurnaliștii au dorit să-i ia declarații ministrului Mihai Fifor. Atunci, senatorul PSD Tit Brăiloiu a spus, referindu-se la jurnalişti, cuvintele „ciobanii ăștia”.

https://www.youtube.com/watch?v=H6_gI1PGugo

Ulterior, jurnaliștii l-au abordat pe senator pe holurile Parlamentului. Ei l-au întrebat de ce îi consideră pe reprezentanții presei ciobani. „Nu știu, nu știu. Nu-mi aduc aminte”, a răspuns Brăiloiu, mărind pasul spre lift.

După ce jurnaliștii i-au precizat că spusele sale au fost auzite și de ministrul Fifor și există dovada, senatorul PSD a încercat o explicație:

Când călcați un om pe picioare și-l îmbrânciți, vă cereți scuze. (…) Orice meserie este onorabilă.

, a spus Brăiloiu, adăugând că el a fost jignit destul până acum de presă.

Senator PSD huligan. Nu este prima dată

Senatorul PSD nu este la prima ieșire de acest fel. În februarie, în timp ce președintele Klaus Iohannis ținea un discurs în fața Camerelor reunite, iar parlamentarii PSD au început să părăsească sala, Brăiloiu a făcut un gest obscen spre deputatul USR Silviu Dehelean care filma scena cu telefonul. Parlamentarul USR a postat, ulterior, pe contul său de Facebook, înregistrarea.

În aceeași zi, un alt deputat USR, Iulian Bulai, a susținut că ar fi fost agresat, pe holul Camerei Deputaților, de senatorul PSD Brăiloiu, când i-a întrebat pe social-democrați de ce părăsesc sala de plen.

Tit Liviu Brăiloiu, fost prefect de Constanța, este membru în Comisia juridică a Senatului și vicepreședinte în Comisia pentru Apărare.

Share