Schengen. MAE respinge ca total inadmisibilă poziţia Austriei

Share

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că respinge ferm, ca total inadmisibilă, poziţia Austriei de a vota negativ decizia privind aderarea României la Spaţiul Schengen, în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI).

”Austria s-a singularizat şi autoizolat în cadrul Uniunii Europene”, susţine MAE. În acest context, ambasadoarea Austriei a fost convocată, joi seară, la MAE, pentru a i se comunica protestul MAE ”faţă de atitudinea nejustificată şi inamicală a Austriei, care va produce consecinţe inevitabile asupra relaţiilor bilaterale”.

”MAE consideră că acest rezultat este complet injust şi lipsit de orice motivare obiectivă, mai ales în condiţiile în care România a acţionat cu deschidere şi transparenţă în relaţia cu toţi partenerii europeni, inclusiv Austria, iar gradul de pregătire a ţării noastre în aplicarea prevederilor acquis-ului Schengen a fost confirmat, în repetate rânduri, de experţii UE şi ai statelor membre, cel mai recent cu prilejul celor două misiuni de evaluare care au avut loc în lunile octombrie şi noiembrie 2022. Din păcate, Austria a decis să ignore toate aceste elemente prin votul negativ exprimat astăzi, în contradicţie flagrantă cu poziţia favorabilă exprimată de celelalte state membre şi în pofida demersurilor politico-diplomatice intense derulate pe lângă partea austriacă, la toate nivelurile, prin care partea română a prezentat ministerului de interne şi celorlalte autorităţi din Austria argumente convingătoare, realiste şi pertinente, atât privind nivelul de pregătire tehnică, cât şi elemente concrete privind protejarea frontierei externe a UE”, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi seară, de MAE.

Conform sursei citate, poziţia Austriei este ”cu atât mai inadmisibilă cu cât această poziţie de neacceptare a României a fost exprimată pentru prima dată pe 18 noiembrie 2022, în condiţiile în care cu numai două zile înainte, pe 16 noiembrie 2022, Austria exprima sprijin deplin pentru aderarea României în mod formal şi oficial la reuniunea de la Bucureşti a Forumului Salzburg”, prin Declaraţia Comună a miniştrilor de interne adoptată cu acel prilej, inclusiv de Austria, text care menţionează ”sprijinul, prezentat în acest format, pentru o decizie pozitivă legată de aderarea României, Bulgariei şi Croaţiei în decembrie 2022”.

”Invocarea de către partea austriacă a problemei creşterii fluxului migraţionist, ca justificare a opoziţiei faţă de aderarea României la Schengen, este inacceptabilă, incorectă şi injustă, având în vedere că toate datele furnizate oficial de Agenţia Frontex a UE indică cu claritate faptul că România nu este pe ruta migratorie a Balcanilor de Vest, nu se confruntă cu o presiune migraţionistă şi nu este o sursă de mişcări secundare migraţioniste”, scrie în comunicat.

Reprezentanţii ministerului adaugă că, dimpotrivă, România contribuie activ la gestionarea riscului de migraţie ilegală, iar modul exemplar în care a gestionat fluxul de refugiaţi ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei reprezintă o dovadă în plus în acest sens, apreciată de toţi partenerii europeni şi euroatlantici

”MAE regretă consecinţele nedorite pe care votul negativ exprimat astăzi de Austria le are asupra unităţii şi coeziunii europene. Cu deosebire în actualul context geostrategic complicat, marcat de războiul Rusiei împotriva Ucrainei şi de încercările persistente ale Rusiei de a fractura unitatea europeană, conduita Austriei reprezintă un semnal politic nedorit privind capacitatea UE de a acţiona în direcţia consolidării construcţiei europene, mai ales în condiţiile în care România a dovedit angajamentul său clar de a contribui activ la consolidarea acţiunii şi integrării europene în baza principiilor solidarităţii şi unităţii. Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadoarea Republicii Austria la Bucureşti a fost convocată în această seară la sediul MAE pentru a i se comunica poziţia României expusă mai sus şi protestul MAE faţă de atitudinea nejustificată şi inamicală a Austriei, care va produce consecinţe inevitabile asupra relaţiilor bilaterale. Ambasadoarei Austriei i s-a transmis că votul negativ al Vienei surprinde cu atât mai mult în contextul existenţei unor relaţii diplomatice îndelungate, cu o tradiţie de peste 100 de ani, între ţările noastre, precum şi al cooperării bilaterale substanţiale în special în domeniul economic – Austria fiind unul dintre partenerii economici cei mai importanţi ai României şi al doilea investitor străin pe piaţa românească. În egală măsură, colaborarea româno-austriacă în plan regional şi european, precum şi coordonarea strânsă în dosare de interes comun în plan internaţional ar fi trebuit să cântărească considerabil în decizia de vot a Austriei. De asemenea, i s-a transmis ambasadoarei protestul ferm faţă de acuzaţiile exprimate de autorităţile austriece cu privire la aşa-zise presiuni asupra firmelor austriece, afirmaţii care sunt inadmisibile, nefiind în conformitate cu realitatea”, se precizează în comunicat.

MAE arată că va rămâne deplin angajat, alături de Ministerul Afacerilor Interne şi celelalte instituţii româneşti implicate, pentru realizarea obiectivului aderării României la spaţiul Schengen, ca parte esenţială a consolidării securităţii interne a Uniunii Europene în ansamblul său.

MAE reaminteşte că în toată această perioadă partea română a acţionat ferm, prin demersuri concrete şi complexe, reuşind cu succes înlăturarea obiecţiilor Regatului Ţărilor de Jos şi Suediei. În acest context, trebuie subliniat că votul Olandei din Consiliul JAI din 8 decembrie nu a fost dat împotriva României, aşa cum a fost clar menţionat de partea olandeză în cadrul reuniunii.

”MAE îşi exprimă aprecierea deosebită pentru sprijinul de care România a beneficiat din partea Preşedinţiei cehe a Consiliului UE, a Comisiei Europene şi a Parlamentului European, a tuturor partenerilor europeni, precum şi a partenerilor de cooperare din ţara noastră care au sprijinit demersul României”, mai scrie în comunicat.

Share