Bogdan Chirieac, analist apropiat de PSD, vrea să ne facă să râdem cu lacrimi şi nu ştie cum. El susţine că preşedintele Iohannis ar intenţiona să îl propună că premier, după alegerile anticipate, pe generalul Nicolae Ciuca, actual ministru al Apărării, în locul lui Ludovic Orban.
DONEAZĂ ACUM
PENTRU PRESA INDEPENDENTĂ!
Întrebat la România TV dacă Ludovic Orban va fi desemnat premier după alegerile anticipate, Chirieac susţine că a auzit zvonuri care spun că Iohannis are alte planuri.
„Sunt zvonuri pe piaţă ca preşedintele l-ar prefera pe generalul Ciuca, dar e doar un zvon. Care este un tip deosebit totuşi. Vine din teatrele de operaţie din Afganistan. Aşa a ajuns şeful Statului Major”, a declarat Chirieac.
Chirieac s-a declarat convins că vor avea loc alegeri anticipate.
„Eu tind să cred, în ciuda faptului că este într-adevăr dificil, că vom avea alegeri anticipate. Ele sunt dorite de către preşedinte, care, politic, gândeşte corect, iar în cazul acesta a fost vorba despre purtătorul sau de cuvânt, Rareş Bogdan, deci o personalitate politică marcantă în PNL, care a dat termenul despre care s-a vorbit.
A spus în martie, aprilie, trebuie să avem alegeri anticipate. De ce este nevoie? Judecăm de pe partea preşedintelui. Pentru a-şi face mandatul. E clar că primul mandat nu a fost ceea ce trebuia şi dânsul a spus că al doilea mandat va fi unul de construcţie.
Trebuie să ai Guvernul de partea ta. Vedeţi că şi aberaţiile astea, abuzurile din Justiţie, încălcarea gravă a drepturilor omului şi-au făcut loc în România ca urmare a războiului dintre preşedinte şi premier. Aşa s-a întâmplat. Mai întâi Băsescu şi-a făcut tot sistemul ca să îl apere pe el că nu îl mai dorea poporul, începând cu 2012, de fapt din 2010, după cele mai controversate alegeri din 2009.
Traian Băsescu era foarte dibaci în a manipula statul subteran şi relaţiile internaţionale. Lucrurile s-au erodat pe fondul disputelor Ponta – Băsescu, apoi Ponta – Iohannis, apoi Dragnea – Iohannis. Au apărut foarte multe monstruozităţi până când noul SRI a denunţat protocoalele.
Acum, din punct de vedere politic, preşedintele doreşte să aibă un Guvern stabil pe patru ani de zile. Vă aduc aminte că progresul cel mai important, realizat vreodată de ţara noastră s-a produs în perioada 2000-2004, când preşedintele şi primul ministru erau de aceeaşi culoare. De data aceea, sigur, era PSD. Atunci s-a intrat şi în NATO, s-a intrat şi în Uniunea Europeană”, a declarat Bogdan Chirieac la România TV.
