Să iasă toată mizeria

Share

motto: “Pe valurile schimbărilor sociale, gunoiul iese la suprafaţă” (Ion Iliescu, 1990)

USL se află într-o mlaştină pe care şi-a creat-o singură. Este bine ştiut că principalul lucru pe care trebuie să-l faci, dacă nimereşti într-o mlaştină, e să nu te mişti deloc. Astfel, vei fi supt de adâncurile insondabile ale acesteia mai lent şi ai o şansă: poate vine cineva şi te salvează.

Fiat lux

Uniunea Social Liberală se mişcă tot mai avan. Încă dinainte să se numească astfel, prin anul 2007 – primăvară, a dat o primă lovitură de stat (ori, mai bine zis, a început ceea ce împlineşte acum în dispreţul Legii Române).

Nu i-a mers. Lovitura de stat a continuat. Într-o atmosferă de exorcizare, asemănătoare cu aceea în care a citit Băsescu în Parlament raportul de condamnare a comunismului, de atunci până anul acesta, în diferite formule, cabinetele responsabile numite de Băsescu de atunci până în primăvara acestui an au reuşit să guverneze ţara într-un moment delicat pe plan global, cu rezultate remarcabile.

În primăvară, epuizând soluţiile de centru-dreapta, preşedintele l-a numit pe liderul USL, Victor Ponta, premier. Exorcizarea perpetuă din fundalul vieţii politice s-a transformat în film horror, cu pupilul lui Nosferatu la pupitrul de comandă. În câteva zile, instituţii ale statului de drept au fost făcute terci.

USL a uşchit întâi un mosor de pe raftul magazinului. Fugind, ca să nu fie prinsă când s-a aflat că mai prăduise şi-nainte niscaiva cauciuce, a început să făptuiască infracţiuni tot mai dramatice, pentru a scăpa de bulău.

Există un film cu Michael Douglas, Falling Down, despre un tip liniştit care nu vrea decât să ajungă acasă, dar scapă hăţurile şi pune poliţia şi FBI pe urmele sale.

Chiar dacă dă impresia că este pe cai mari, USL începe să aibă foarte serioase probleme cu Justiţia şi nu va mai ajunge acasă. Evident, liderii săi vor spune că e Justiţia controlată de maleficul Băsescu. Evident, cartea blablabla-ului acesta este în timp perdantă.

Evident, exorcizarea României va mai dura, iar liderii USL vor face prostii tot mai mari, în cursul cărora se vor compromite tot mai tare şi vor călca în picioare noi reguli democratice şi legile ţării tot mai dramatic.

În zilele următoare (se pare că) încep iar arestările. Iar cercurile pe care le face cu braţele cel prins în mlaştină, în încercarea sa disperată de a scăpa din capcană, vor deveni mereu mai ample şi mai disperate.

Rostul acestor lucruri este simplu: cum am mai afirmat, anul acesta este cel în care se despart apele. La sfârşitul său, vom şti fiecare cine suntem, ce reprezentăm, cât valorăm, iar grâul se va cerne de neghină.

Iar la final neghina, odată ieşită la suprafaţă pe valurile schimbărilor sociale, va fi aruncată la coş.

Share