Revoluţia instituţionalizată. Factorul Băsescu

Share

În anul 2004, Sultanatul Năstase, ce tindea să transforme România într-o feudă roşie mafiotă, a pierdut bătălia cu noul sistem de tranziţie al lui Traian Băsescu, în viziunea mea.

• peste o zi veţi putea citi: Revolta Colectiv. Au ridicat iar capacul. Depresurizare

Privind retrospectiv, pentru mine este clar acum că un politician intransigent, făţiş antisistem, adept al liniei dure, de genul Monicăi Macovei, nu ar fi reuşit niciodată să ajungă preşedinte, iar dacă ar fi reuşit nu ar fi reuşit niciodată să ducă România mai departe, spre progres, pentru că sistemul corupt s-ar fi rigidizat şi ar fi reacţionat.

Modelele reacţionare de castrare din primăvara anului 2007 şi vara anului 2012 ne indică fără putinţă de tăgadă cam ce ar fi păţit un astfel de preşedinte intransigent.

Era nevoie de un om “de-ai lor”, care să fie “de-al nostru”. Un om cu păcatele sale, cu pletora sa, într-un fel sau altul, de corupţi şi tributari ai nepotismelor şi sistemului clientelar, care să ducă ţara mai departe, păcălindu-i ameţindu-i, combinându-i, provocând între ei disensiuni şi capacitând instituţii (CCR, ANI, DNA, ÎCCJ etc.).

Un şmecheraş, cu faţă de şnapan şi ochii strâmbi, care făcea permanent cu ochiul Stângii reacţionare, într-un difuz “lasă, bă, că o să am grijă de voi”, apoi le-a pus unora dintre liderii acesteia laţul de gât.

Cumva, Revoluţia continua. Cei care au făcut legătură directă, în decembrie 1989, între Revoluţia Română şi regalitate, au avut un şoc: Băsescu era un duşman feroce al Regelui Mihai.

După “soluţia imorală” din 2005 (alianţa cu Dan Voiculescu), pentru Băsescu a urmat cel puţin o altă soluţie imorală în anul 2009 (alianţa PDL – PSD), dar şi desemnarea lui Ponta premier în 2012 (sub presiunea tot mai mare a sistemului ticăloşit).

Unde suntem acum, după cei zece ani ai lui Băsescu, comparativ cu unde am fi fost cu Adrian Năstase preşedinte? E mai bine? Este. Revoluţia a continuat.

Share