home POLITICA Revoluţia de la 1989. Amintirile şi traumele mele de acum 29 de ani

Revoluţia de la 1989. Amintirile şi traumele mele de acum 29 de ani

Share

Revoluţia de la 1989 a avut loc acum aproape 30 de ani. Amintirile mele sunt neatinse. Traumele mele sunt legate de  timpul pierdut. “Timpul pierdut întru nimicnicie”, cum spuneam într-un poem.

s-au

s-au pierdut florile-n canal
s-a pierdut Gabriela Mistral
în moarte
în fundurile prăfuite-ale bibliotecilor
în eternitate
s-a pierdut Hanul Minunaţilor
s-a pierdut tot ce era legat de realitate
memoria urmaşilor va să doară când vom vorbi despre adevăr
câinii vor apărea din mâzgă
ca nişte cai de sunete vor plânge
timpul piedut
întru nimicnicie

Revoluţia. 17 – 21 decembrie 1989

Pe 16-17 decembrie 1989, eram în camera de cămin. Colegul de cameră Marius avea un radiocasetofon stereo care prindea unde scurte, pe care ascultam Europa Liberă constant.  Ca să mai eliminăm din fadingul tipic undelor scurte, legam cu o sârmă antena radioului, extinsă la maximum, la calorifer.

Caloriferul era rece ca gheaţa. La cameră, aveam un geam dublu care se strângea cu cheie, din tocul intern. Între cele două geamuri, aveam mâncare. Mâncarea era slănină albă.

Slănina albă, gemul maro, vândut din blocuri mari, prinse în plastic transparent, şi creveţii vietnamezi erau singurele lucruri ce se găseau la alimentara de pe Str. Republicii (acum se numeşte Calea Domnească), dintre căminele gălăţene.

La frigider, Revoluţia, ascultând Europa Liberă

Aşadar, între  geamuri, ţinute “la frigider”, adică la frigul de afară, aveam slănină albă. Mâncam slănină albă cu pâine şi ceapă şi beam ceai făcut pe reşou. Reşoul mergea încontinuu, pentru că altfel îngheţam în cameră de frig.

În noaptea de 16 spre 17 decembrie 1989, Europa Liberă începuse să transmită reportaje audio de la protestele sângeroase din Timişoara, apoi Sibiu şi Cluj. Aşa am stat cinci sau şase zile.

La un moment dat, am avut treabă în oraş, în centru, în zona Albatros – hotelul Dunărea, cea mai cosmopolită din Galaţiul comunist. Nimeni nu vorbea. Tensiunea plutea în aer. Oamenii aveau feţele vineţii de nervi.

Revoluţia. Patrule cu cartuşe adevărate

În oraş, erau patrule formate dintr-un subofiţer de Miliţie, un soldat şi un reprezentant al Gărzilor Patriotice. Ulterior, aveam să aflu că aveau încărcătoare cu gloanţe de luptă. Sistemul comunist a fost o chestie ciudată. Regimul concentraţionar se baza pe frică. Nu avea nevoie de gloanţe şi demonstraţii de forţă, ca ăştia.

Rând pe rând, colegii mei au început să plece acasă. Un constănţean, un brăilean şi un neamţean. Pentru că lucram la un proiect (PMUCS), am rămas în cameră. În noaptea de 21 decembrie, ascultând Europa Liberă la radiocasetofonul pus pe pervazul geamului, am lucrat pentru ultima dată la proiect, plângând şi înjurând comunismul şi pe Ceauşescu şi fumând Carpaţi fără, ţigară de la ţigară.

Revoluţia de la 1989. Mijloace TO de ascultare

Ulterior, din dosarul meu de urmărire informativă, am aflat că aveam mijloace TO de ascultare în cameră. Ascultarea se făcea de vizavi, din căminul H. Băieţii se uitau la mine ca-n palmă, fără probleme, nici măcar nu aveam perdelele sau draperiile trase, că fumam şi aeriseam. Eram considerat un element insurgent printre studenţi, făceam propagandă contra regimului.

A doua zi, mi-am făcut bagajele şi am plecat, la prima oră, la Focşani, cu trenul. Trenul era acceleratul Galaţi – Timişoara. Ultimele trei vagoane erau cuplate în garnitură de la Timişoara. Bănăţenii scriseseră pe ele, mare, gros, cu cretă albă: GALAŞI.

Înainte să mă urc în vagonul pe care scria cum sunt, adică GALAŞ, m-am uitat uimit la inscripţie. M-am uitat în lungul peronului, în stânga, în dreapta. Acceleratul ăsta de mare calitate, care mergea precum calul lui Harap Alb, trăgea întotdeauna la linia 1.

Revoluţia de la 1989. Feţe vineţii

Toată lumea trecea pe lângă vagon, cu faţa vineţie şi botoasă. Nimeni nu ştergea inscripţia. M-am suit în vagon. Aici, m-am întânit cu colegul meu de an, Viorel. Viorel era nepotul prorectorului Universităţii din Galaţi, un insider, care ştia ce se petrece.

Am discutat despre prune. Apoi despre nuci. Apoi despre gagici. Apoi despre mămici, bunici, pitici de pădure, fragi şi mure. Apoi am început să critic comunismul. “Aşa nu se mai poate, trebuie să scape ţara de ăştia!” – i-am spus lui Viorel.

Viorel mi-a răspuns: “Florine, stai liniştit. Aşa cum ţi-am spus şi în toamnă, o să vină Ion Iliescu şi se va schimba treaba”. Şi s-a schimbat. Am coborât în toate gările de până la Mărăşeşti, vreo două. M-am uitat. Nimeni nu ştergea GALAŞI-ii, nimeni nu vorbea, nimeni nu se uita, aparent, la inscripţii. Trei vagoane, trei rânduri de GALAŞI.

Revoluţia. Fără bacşiş la naş, fără bilet în autobuz

După ce am coborât în Mărăşeşti şi am urcat într-un rapid de Bucureşti, venit de la Iaşi, m-am mai uitat o dată la GALAŞI. Era acolo. Trei vagoane, trei inscripţii mari, cu cretă albă, pe vagonul verde.

Rapidul ăsta Iaşi – Bucureşti, cu care am ajuns la Focşani în 10 minute, era un tren care mirosea întotdeauna, în hol, a lume bună. Un miros subtil de ţigară Kent, cafea veritabilă şi Coca Cola. Acum, nu mirosea a nimic. Era aproape gol. De obicei, venea naşul, pe care-l aşteptam la capătul vagonului, îi dădeam bacşiş şi mă lăsa în pace.

Acum, a venit, am întins mâna să-i dau dreptul, mi-a dat-o la o parte cu dosul palmei, cu dinţii strânşi, fără să mă privească şi a spus, trecând pe lângă mine: “Nu acum. Drum bun.”.

Revoluţia. “Florin, nu te du!”

Am urcat în autobuz, în Gara Focşani. Aproape gol, feţe vineţii, nimeni nu vorbea, toţi se uitau în gol. Casiera, când i-am întins banii pe bilet, mi-a respins mâna cu dosul palmei şi mi-a spus: “Nu acum.”.Am coborât în Centru şi am mers acasă.

Mi-am sărutat părinţii şi i-am întrebat: “Voi ştiţi ce se întâmplă?”. Mama mi-a răspuns: “Da, hai să-ţi dau ceva de mâncare, că ţi-e foame”. I-am spus: “Vreau să mă plimb întâi prin centru, să dau o tură, să văd cum este”. “Florin, nu te du!” “Mamă, stai liniştită.” Tata i-a spus: “Stai liniştită, că e băiat mare.”

Stăteam la trei minute de Piaţa Unirii, la Zimbru. Am trecut pe lângă intrarea de serviciu de la Casa Albă, din dreptul Cinema Balada. În faţă, aştepta o Dacie 2000 neagră. Ulterior, aveam să aflu că Niculina Moraru, ultimul prim-secretar de Vrancea, deja fugise. Se ascundea într-o vilă de protocol a partidului, la ţară.

Patrule şi gloanţe

Ca şi centrul Galaţiului, şi centrul Focşaniului era plin de patrule. Spre deosebire de Bucureşti, în Focşani, la acea oră, 8.30 – 9.00 dimineaţă, era foarte frig. Aceleaşi feţe vineţii, oameni supăraţi, nimeni nu vorbea cu nimeni. Parcă era mai multă lume pe străzi. Am dat o roată până la Big, m-am întors pe partea astălaltă, pe lângă Ateneu, şi am revenit acasă, pe lângă Stomatologie.

Am ascultat, împreună cu părinţii mei, discursul lui Ceauşescu, din Piaţă. Apoi am urmărit evenimentele la televizor. Seara, am plecat din nou din casă, pentru că auzisem pe Europa Liberă că vechiul meu prieten, poetul şi disidentul Liviu Ioan Stoiciu, fusese luat pe braţe, din casă, unde avea domiciliu forţat, şi dus forţat la Casa Albă, unde fusese uns preşedinte CPUN Vrancea.

Revoluţia. “Nu ai ce căuta aici. Du-te acasă!”

Mi se părea o măgărie să nu îl vizitez, aşa cum făceam mereu, când era referent la Biblioteca Judeţeană, chiar dacă era contra comuniştilor. Nu mi-a fost niciodată frică. Pur şi simplu, nu m-am gândit la asta. Am discutat cu el vreo 10 minute, în biroul lui, care era fostul birou al Niculinei Moraru.

Ca să ajung la el, a trebuit să mă îmbulzesc la uşa clădiri. Era acolo un amestec de pegră disperată, revoluţionari cu steaguri şi gărzi patriotice cu AKM pe umăr, care mi-a displăcut profund.

I-am spus asta lui Liviu. Mi-a spus: “Nu ai ce căuta aici. Du-te acasă.” “Evident, asta am să fac. Dar tu ce cauţi aici? Pleacă!” “Nu pot, m-au adus pe braţe, nu-mi aparţin. Stau o vreme, apoi plec.” Şi a plecat relativ repede.

În rest, ce să vă mai spun? Pe la 2-3 noaptea, în acţiunea de învăluire şi confiscare a Revoluţiei, slugile ăstora de-acum şi ale celor de-atunci, ai lui Iliescu, au început să tragă. Un glonţ a poposit şi în casă la noi.

Glonţul exploziv al miliţianului rezervist

A rupt o balama de la un geam din camera de zi, s-a izbit de perete, a ricoşat în alt perete, într-un tablou, la un metru de capul mamei şi a căzut pe spătarul patului. Ne uitam la “Ringul” lui Sergiu Nicolaescu.

E o chestiune de poziţionare, în unele momente. Depinde unde te afli. Dacă mama ar fi fost un metru mai sus, nu ar mai fi fost deloc. Ulterior, împreună cu tata, am refăcut traseul proiectilului.

Între blocul nostru şi Palatul Telefoanelor, era o casă pe pământ – şi este şi acum, în care stătea un miliţian pesionar. Originea traiectoriei metalului era în podul casei omului, într-un oberlicht triunghiular.

Miliţianul ăsta pensionar era parte din conspiraţie, primise ordin, cred eu. Animalul putea să ne omoare. A vrut să ne sperie, să contribuie la psihoza generalizată a teroriştilor. Atunci am hotărât că nu am să mai tac niciodată.

Am lăsat nişte lucruri neterminate de acum 29 de ani, iar acum acestea ne sar la gât, să ne calce-n picioare. Întrebarea nu este dacă, ci când şi cum. Eu? Voi scrie. Nu am să tac. Niciodată.

Citeşte şi
Alexandru Cumpănaşu a oferit un nou spectacol, marti seara, in live-ul sau cotidian pe Facebook.
Ionuţ Cristache ţine să ne îngreţoşeze toată campania electorală cu emisiunile sale pline de avantajări
Judecatorul Cristi Danileţ a sesizat un aspect interesant in batalia declansata de Lia Savonea pentru
Neculai Onţanu, fost primar PSD al sectorului 2 din Capitala, a anuntat miercuri ca partidul
Ministrul Justitiei, Ana Birchall, a tinut sa intervina in cadrul unei emisiuni la Antena 3
Viorica Dăncilă il provoaca din nou pe presedintele Iohannis sa participe la o confruntare „unu
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că Uniunea vrea acord scris pentru susținerea Guvernului condus
Viorica Dăncilă, aflată în prima vizită electorală după ce a fost demisă de Parlament, s-a
Teodor Meleșcanu ar putea fi demis de la șefia Senatului prin decizie a Curții Constituționale
Să luăm în calcul posibilităţile ca, într-un fel sau altul, Revoluţia să continue. Care sunt
Share